Unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de la Asia Expres, care a debutat cu un nou sezon intitulat Drumul Împăraților, este cel format din Mihai și Elwira Petre.
Nu puține sunt zvonurile care îi dau câștigători pe cei doi, având în vedere că filmările au fost deja încheiate. Deși producătorii emisiunii nu au oferit niciun indiciu, în mediul online au izbucnit zvonurile în acest sens.
Potrivit cancan.ro, bătălia finală s-a dat între Mihai și Elwira Petre – Cuza și Emy. Premiul pus la bătaie a fost în valoare de 30.000 de euro iar cei care ar fi câștigat au fost Mihai și Elwira Petre.
Zvonurile în acest sens au fost amplificate după ce Mihai Petre nu a infirmat această informație. El a precizat fanilor că nu poate dezvălui deznodământul emisiunii.
„Nu am voie să spun prea multe despre Asia Express, mă leagă un contract de confidențialitate. Știți, se practică asemenea contracte, mai ales la emisiuni de acest tip. Doar departamentul de comunicare poate vorbi pe acest subiect. Sunt interesante speculațiile, dar cred că trebuie să vedem ce s-a întâmplat. Nu pot să spun despre zvonurile respective nimic, nici nu am ce să spun”, a declarat Mihai Petre pentru fanatik.ro.
Mihai Petre este cel mai în vârstă concurent de la „Asia Express”, iar soția sa nu ezită să-l tachineze de fiecare dată cu acest lucru. Dansatorul și soția sa au participat la o probă, unde cei doi trebuiau să găsească niște steaguri pe lac.
Mihai Petre, în vârstă de 42 de ani, s-a plâns că vederea lui nu mai este la fel de bună ca-n tinerețe, moment în care Elwira i-a dat o replică neașteptată. „Ce vrei, dacă ești cel mai bătrân de aici?!”, a spus Elwira Duda. Concurentul de la „Asia Express” a ținut să precizeze că soția lui îi spune același lucru legat de vârstă încă de la începutul competiției.