Mihai Bobonete, unul dintre cei mai cunoscuți actori de comedie de la noi din țară, se bucură de un succes răsunător atât pe scenă, cât și pe micile ecrane. Acesta este foarte activ pe platformele de socializare, acolo unde dezvăluie tot felul de experiențe cu fanii săi.
De curând, acesta le-a împărtășit internauților o situație mai puțin plăcută, mai exact stingerea din viață a singurei sale rude de sânge care mai trăia.
Mihai Bobonete este cunoscut de o lume întreagă, mai ales din serialul „Las Fierbinți”, dar și din spectacolele de stand-up comedy pe care le susține.
Actorul a dezvăluit că traversează una dintre cele mai grele perioade din viața sa, după ce verișoara sa s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut în mediul online, acolo unde a postat și un mesaj emoționant.
„Culegeam struguri din vița de vie care avea doi butași și se întindea în bolta până spre curtea lui nea Toni a lui Tanti Luci a lui Mărioara a lui Gogu, și râdeam și împărțeam o farfurie cu două ouă ochiuri prăjite bine de bunică-mea și mâncam o salată de roșii cu ceapă care lăsa zeama zeilor pe fundul farfuriei… râdeam și îmi zicea întruna că sunt nărod și că o să mă fac actor că prea mint lumea și fac fețe peste fețe…avea dreptate.
Tot timpul ăsta, în ochii ei se vedea dorul de tată…Nu am știut să prețuiesc cu adevărat această relație și m-am lăsat pradă prejudecăților…Acum îmi pare rău!
Singura mea rudă de sânge a plecat într-o lume mai bună, verișoara mea, unica, Andreea Gheorghe a plecat spre tatăl ei, spre Gogu și spre bunica mea iubită, Mia. Dumnezeu să o ierte și să aibă grija de sufletul ei bun! Drum bun, vara-mea!”, a scris Mihai Bobonete pe pagina sa de Facebook.
Cunoscutul actor a povestit cum a recurs la ajutorul unui psiholog, în momentul în care a simțit că singur nu mai face față greutăților.
„Fac terapie de ceva vreme și este un lucru la fel de important ca sportul sau ca alimentația în viața unui om. Mă ajută enorm terapia și sunt momente în care, fără sfaturile terapeutului, nu aș putea singur să găsesc calea așa de ușor”, a dezvăluit Mihai Bobonete, notează Fanatik.
Multe par să fie motivele pentru care, comediantul a ajuns la psiholog. De la frica de întuneric până la frica de o moarte timpurie.
„Mi-e frică de singurătate și nu pot dormi în întuneric, mi-e frică de trădare, dar și de minciună, mi-e frică de prostie sau de mintea odihnită, mi-e frică de mine cel ce am fost și am o ușoară teamă că povestea mea se va sfârși mai devreme de final”, a mai spus Mihai Bobonete.