Mihaela Buzărnescu și Marco Dulca, un cuplu frumos dar…posibil?
Îndrăgita jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu (34 de ani, 179 WTA), a relatat cu sensibilitate specifică o sinteză a relației pe care a avut-o cu Marco Dulca (23 de ani), mijlocașul vicecampioanei Ligii 1.
Sportiva a dat de înțeles că ar vrea să se împace cu Marco Dulca, conform acesteia… pentru că ar mai există sentimente de împărtășit.
Miki a dezvăluit cum a afectat-o despărțirea de fotbalist dar și motivele penttru care ar vrea să fie din nou împreună cu băiatul selecționerului naționalei României de fotbal feminin, Cristi Dulca (49 de ani).
Remember…la sentiment
”La 21 de ani am avut prima mea relație și a fost cea mai lungă, a durat aproape opt ani. Au fost momente și momente, dar a fost singura relație care a durat mult. Nu a fost ușor, pentru că era și vârsta la care participam la multe concursuri, apoi au intervenit și accidentările, care m-au făcut să stau mai mult pe acasă.
Persoana respectivă a înțeles acele sacrificii și a înțeles să le facă și el, pentru că ne întâlneam mai rar. Și nu era din domeniul sportiv, lucra în domeniul corporatist. A fost greu, dar am acumulat multă experiență. S-a terminat într-un mod normal, ok, amândoi am trecut peste acea perioadă.
Respectiva persoană este acum căsătorită, cu familie, toate bune și frumoase, eu am rămas singură, fără familie, fără nimic, toate bune și frumoase, dar nu contează”, a povestit sportiva în podcastul ”Vin de-o poveste by Radu Tibilică”.
Destăinuiri despre lunile în care a fost cu Marco Dulca
”Cu prima relație n-a fost să fie, nu s-a trecut la un alt prag după patru sau cinci ani, după care, spre final, își dorea mai mult. Cam aici s-a dus, pentru că nu a fost susținerea mai mare în perioadele mai putin bune ale mele, când eram accidentată, nu jucam, decât atunci când jucam bine. Așa am decis să încheiem relația pașnic.
Apoi, am mai avut două relații, care nu prea au fost ce trebuie, nu urmăreau decât numele și cam atât cu mine. Nu au fost persoane serioase.
Apoi am avut o relație cu cineva din domeniul sportului, am avut același gânduri, aceeași direcție, apoi ulterior nici eu nu știu de ce s-a stins. Mi s-a părut ca era cea mai ok, dintre toate, chiar dacă era diferență de vârstă, 11 ani în favoarea mea”, a relatat ”Miki”.
Sportiva regretă relația cu fotbalistul
” (…)îmi pare rău și acum pentru ce s-a întâmplat, pentru că sentimente există din ambele părți în continuare. În plus, să nu spui niciodată, niciodată, pentru că tot timpul poți avea a doua șansă.
La noi a fost respect profesional, am fost șase luni împreună, o perioadă nu foarte lungă, dar foarte intensă și foarte frumoasă, dar și cu micile lucruri mai puțin plăcute, care m-au afectat mai mult pe mine, ca fată.
Poate că nu trebuia să mă exteriorizez prin acea postare. Am realizat că cel mai bine este să-ți păstrezi viața intimă, pentru că nu se știe niciodată ce se poate întâmpla, dar așa a fost să fie.
Eu eram fericită cu viața mea personală, în care mă dedic total, așa cum fac și în viața de sportiv. Poate nu este un final, nu se știe niciodată. Vorbeam de multe lucruri pe care le puteam face împreună, familia lui mă plăcea foarte mult, familia mea îl plăcea pe el”, a adăugat campioana.
Și… ar fi deschisă la o împăcare
”Eu nu am zis nu, dar depinde de de mai multe lucruri. Fiecare trebuie să-și asume lucrurile mai puțin bune din viața de cuplu. Și eu știu ce am greșit și el știe ce a greșit.
Au fost atâtea cupluri care s-au împăcat, dacă n-au fost lucruri grave între ei. Nu se știe ce ne va rezerva viitorul” e declarat aceasta.