Mesajul transmis de Dana Budeanu colegilor de breaslă ai lui Mitică Popescu: „Unde sunteți? Galeria Rapidului a spălat rușinea”

Mesajul transmis de Dana Budeanu colegilor de breaslă ai lui Mitică Popescu: „Unde sunteți? Galeria Rapidului a spălat rușinea”
Sursa Foto: Captură Video/ YT

Mitică Popescu s-a stins din viață, marţi, la vârsta de 86 de ani, acesta fiind internat la Spitalul Elias din Capitală de la sfârşitul lunii decembrie.

Regretatul actor va fi înmormântat vineri, 6 ianuarie, ora 15:00, la Cimitirul Bellu din București.

Dana Budeanu, mesaj pentru colegii de breaslă ai lui Mitică Popescu

Trupul neînsufleţit al actorului a fost depus joi în foaierul Teatrului Mic din București, locul în care Mitică Popescu a jucat în spectacole memorabile și care i-a fost practic a doua casă.

Toți cei care l-au cunoscut au putut să îi aducă astfel un ultim omagiu.

Dana Budeanu a remarcat însă că au lipsit actorii, jurnaliștii sau politicienii.

„Galeria Rapidului a spălat rușinea tuturor celor care, în seara aceasta nu au fost la căpătâiul imensului Mitică Popescu! RESPECT!

Unde sunteți actorilor, intelectualilor, jurnaliștilor, politicienilor? Treceți mâine să faceți poză?”, a scris Dana Budeanu pe pagina sa de Facebook.

Mitică Popescu a mai avut o mare pasiune în afara teatrului. A iubit fotbalul și a fost apropiat de clubul Rapid.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`