Mesajul lui Dan Negru, la 10 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Cei care ne-am făcut treaba prin televiziuni sau prin media în anii ăia suntem criminalii”
Au trecut 10 ani de zile de când Mădălina Manole a plecat dintre noi. Artista s-a sinucis chiar de ziua ei, pe data de 14 iulie 2010. Acesta a fost găsită decedată în locuința ei, autoritățile stabilind că Mădălina Manole a înghițit un pesticid foarte toxic, iar decesul a survenit în câteva minute. Și Dan Negru și-a amintit de evenimentul care a întristat o țară întreagă cu zece ani în urmă și a scris pe pagina personală de Facebook câteva cuvinte emoționante referitoare la „Fata cu părul de foc”, așa cum mai era numită Mădălina Manole.
Mesajul lui Dan Negru, la 10 ani de la moartea Mădălinei Manole
Se împlinesc zece ani de când Mădălina Manole le cântă îngerilor. Cântăreața și-a pus capăt zilelor pe data de 14 iulie 2010, pe când împlinea 43 de ani. De acest tragic eveniment și-a amintit și Dan Negru care a postat pe Facebook un mesaj referitor la tragicul eveniment. Prezentatorul TV a scris că nu a știut niciodată cum să îi explice artistei de ce nu o mai voiau televiziunile și că toți cei care au lucrat în acest domeniu în perioada respectivă sunt vinovați de moartea Mădălinei Manole.
„O văd din nou pe Mădălina Manole prin ziare. S-au făcut 10 ani de la moartea ei… N-am știut niciodată cum să-i explic Mădălinei de ce televiziunile n-o mai voiau. Era perioada în care televiziunile românești descopereau publicul comercial 18-49 ani și orice li se părea „old” sau cu aer românesc era respins. Moral, noi toți ăștia care ne-am făcut treaba prin televiziuni sau prin media în anii ăia suntem criminalii Mădălinei. Noi, toți asasinii ei!”, a scris Dan Negru pe pagina sa personală de Facebook.
Mesajul este însoțit de o fotografie care îi înfățișează pe Dan Negru și pe Mădălina Manole.
Mesajul lui Dan Negru, la 10 ani de la moartea Mădălinei Manole
Cel mai bun prieten al cântăreței, epistolă la 10 ani de la moartea Mădălinei Manole
De asemenea, cel mai bun prieten al Mădălinei Manole scrie în memoria ei câteva rânduri emoționante pentru ca aceasta să nu fie dată uitării. De data aceasta, Daniel Gheorghe îi dezvăluie Mădălinei într-o epistolă deschisă, cum viața și moartea artistei i-au influențat în mod definitiv destinul.
„Povestea celor 10 ani … Scrisoare către MADĂLINA MANOLE…
Ţi-am scris de atâtea ori, nu mi-ai răspuns, în schimb mi-ai trimis semne…
Acum 3 ani împreună cu o echipă formată din artişti consacraţi, colegi de scenă, am iniţiat un proiect prin realizarea unui flashmob pentru a-ţi cinsti memoria, fată dragă!
Ştiu, glasurile acestora au ajuns până la tine!
Fată dragă, de tine ne e dor! Aşa răsunau la unison vocile celor prezenţi în Aeroportul Henri Coandă Otopeni. Nu te-a uitat nimeni, fată dragă!
De aici începe povestea…
De-a lungul celor 10 ani de la dispariția ta, nu am încetat să mă gândesc la tine.
Ți-am scris de atâtea ori, nu mi-ai răspuns, în schimb mi-ai trimis semne…
Și ce e de fapt durerea? Nu îmi vine să cred cum un cuvânt atât de inofensiv își lasă amprenta asupra noastră.
Nu te las să mă uiți!
Vreau atât de mult să știi asta!
De fiecare dată când o stea căzătoare săgetează imensitatea cerului, atunci știu că e un semn de la tine. Mă gândesc că acolo, undeva, oriunde, cade o stea. Dar a TA strălucește!
Nu pot să mă despart de tine!
Alături de tine am descoperit muzica, oamenii și m-am reinventat. Și-am cules note din piesele tale și am transformat fiecare sunet, cu migală, în momente memorabile, din care am retrăit zi de zi, zecile, sutele și miile de imagini ale tale și am transformat în zecile, sutele și miile de momente de fericire, de zâmbete și de lacrimi, și de nostalgie pe care le-am strâns în mine pe drumul vieții.
Mi-ai dăruit prietenia ta și ani frumoși. Și îți sunt recunoscător pentru tot, în primul rând că am învățat să deschid ochii ca să pot privi în adâncul sufletelor oamenilor. Sunt privilegiat că ți-am câștigat prietenia. Am învățat să citesc altfel fiecare filă a vieții și s-o scriu altfel pe cea care urmează. Am lăsat în urmă oameni care fac parte din povești ce încep cu „a fost odată…”, am regăsit oameni care au făcut parte cândva din povestea mea și pe care îi pierdusem pe drum. Dar tu ești povestea mea!
Mi-ai oferit și nopți de tristețe. Pentru toate acestea nu am cuvinte, e doar Suflet Gol! Și tu știi asta, ai compus o piesă în care ți-ai deschis sufletul, însă nu te-au înțeles!
Suflet gol,
În zbor căzut
Orbită de iubire,
Credeai că ai totul și ai pierdut!
Acum, te plâng! Eu…
Oare câți te mai plâng?
Lacrimile îmi curg pe obraji, copleșit fiind doar de un regret imens. Am învățat că durerea nu e o problemă de alegere, că nu are nici formă, nici chip, nici nu poate fi cântărită. Ea se cuibărește în noi. Am cunoscut-o începând din acea zi fatidică de 14 iulie 2010.
Dacă citești asta, să știi că spun adevărul! Dacă citești asta, spune ce vrei, spune ceva și trimite-mi un semn! Dacă citești asta, să știi că nu te-am uitat!
Alături de tine am descoperit ce înseamnă aici și acum.
Am descoperit că trecutul nu există. A fost…
Nici viitorul nu există. Va fi…
Am început să mă regăsesc. Și-mi voi continua drumul mai departe.
… cu gândul la tine…
De aici de pe pământ, voi trimite „scrisori imaginare’ ştiind că „acolo’ există cineva care nu va rămâne nepăsător, şi gândul acesta mă va umple de bucurie, de tristeţe, şi cu tăinuită grijă îmi voi ascunde „marea de lacrimi’ …
Cu recunoștință, Daniel Gheorghe, 05 iulie 2020”.