Matilda Pascal Cojocărița, în doliu. „Soarta a fost crudă și ne-a despărțit pentru totdeauna”
Matilda Pascal Cojocărița este în doliu după ce a pierdut o persoană importantă din viața ei.
Ea a anunțat, pe Facebook, că s-a stins din viață fostul ei soț, Ioan Cojocărița, bărbatul cu care are un copil, pe Alin Pascal. Cei doi au rămas în relații foarte bune după despărțire.
Interpreta de muzică populară a publicat o fotografie alături de fostul soț și fiul lor. Imaginea este însoțită de un mesaj emoționant.
„Ai fost OMUL cu care am petrecut anii tinereții, 13 la număr, cu care am început viața de familie, OMUL care mi-a dăruit cel mai frumos și scump cadou de pe pământ, pe Alin, copilul nostru. Am rămas într-o frumoasă relație de prietenie pe viață. De data aceasta, soarta a fost mult mai crudă și ne-a despărțit pentru totdeauna… ne-ai părăsit! Nu ne rămâne decât să ne rugăm pentru sufletul tău nobil! Drum lin către stele, Jane! Dumnezeu să te ierte și să-ți odihnească sufletul în pace!”, a scris solista, în dreptul unei imagini în care apare ea, alături de fostul soț și de fiul lor.
Foto: Facebook
Vedeta avea un copil din fosta căsnicie cu Ioan Cojocărița, pe Alin. Fostul soț traia în Italia. Cei doi rămăseseră într-o relație bună de prietenie. În vârstă de 62 de ani, interpreta muzică populară este extrem de îndurerată de vestea neașteptată.