Masca pentru restaurant: Cum arată, cât costă şi cum funcţionează (VIDEO)

Publicat: 04 06. 2020, 16:10

Ingeniozitatea israelienilor nu se dezminte nici în timp de pandemie. Câţiva inventatori au pus la punct o mască de protecţie pentru restaurant cu ajutorul căreia poți mânca fără să ți-o dai jos. Pur şi simplu este vorba de o mască ce are o deschizătura acționată de o telecomandă, cu ajutorul căreia poți mănca fără să o dai jos de la gură.

Viaţa bate filmul

Ideea pare desprinsă fin filmele de ficţiune, dar până nu demult şi scenariul unei pandemii mondiale părea doar de domeniul cărţilor şi filmelor. Iată că acumrealitatea se întrepătrunde cu ceea ce altădată am fi catalogat de domeniul irealului. Şi cum după restricţii toată lumea vrea normalitate, iar normalitatea presupune şi să iei masa în oraş, invenţia din Israel este salutară.

Cum funcţionează? ”Fanta” măștii se deschide suficient încât să poții introduce în gură tot ceea ce ai în furculiță. Invenţia urmează să fie îmbunătățită, pentru ca oamenii să poată servi confortabil şi mâncarea care nu este solidă, spun specialiștii, citați dehaaretz.com.

Cum funcţionează masca pentru restaurant

Cu o astfel de mască, vizita la restaurant poate deveni mai puțin riscantă din punctul de vedere al contaminării cu noul coronavirus. Măştile şi mănuşile clasice asigură protecţie, dar nu sunt deloc confortabile, mai ales când petreci un timp în care vrei să te relaxezi.

Invenţia israelienilor arată ca o mască obișnuită, însă atunci când vrei să mănânci, îi poți deschide ”gura” cu o telecomandă. Momentan funcționează prin apăsarea unei pârghii, la fel cum un biciclist acționează frâna de mână, dar pe viitor se doreşte un mecanism ceva mai wireless.

„Masca va putea fi deschisă mecanic de la distanță sau automat, atunci când furculita va ajunge în dreptul gurii”, a declarat Asaf Gitelis, vicepreședinte al brevetelor și invențiilor Avtipus.

După ce ai introdus mâncareaîn gură și îndepărtezi furculița, masca se închide. Astfel,te poți bucura de o masă în oraș, fără teama de infectare.

Masca pentru restaurant: Cum arată, cât costă şi cum funcţionează

Israelul încă luptă cu noul coronavirus

LuptaIsraelului cu noul coronavirus nu este nici pe departe de a se încheia. Autoritățile au identificat noi focare, motivpentru care au fost determinate să intervină ferm.
Israelul are până în acest moment17.429 cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar numărul celor decedaţi de COVID-19 se ridică la 291, potrivit worldometers.info.