Mărțișor muzical de la Irina Rimes: Artista a lansat „Neiubita ta” (VIDEO)

Publicat: 01 03. 2023, 08:55
Actualizat: 01 03. 2023, 08:56
Foto: captura video.

Artista din Republica Moldova, Irina Rimes, a lansat o nouă melodie – „Neiubita ta”. În doar 16 ore, videoclipul a adunat peste 60.000 de vizualizări și aproape 6.000 de aprecieri.

Irina Rimes cucerește Olimpul muzical

„Tu știi de ce număr zilele?/ Când nu ești tu cel care mă doare/ Pentru ce nopțile?/ Când nu ne încălzește același soare/ Neiubita ta, neiubitul meu/ Te-aș minți să-ți spun că nu te vreau/ Și nu mi-e greu/ Neiubitul meu, neiubita ta/ Te-aș minți dacă ți-aș spune că-mi doresc altceva”, sunt câteva din versurile cântecului.

„Toate cântecele tale sunt lucrări de aur pentru urechile mele”, „Ador conceptul videoclipului, este unic și este realizat printr-o manieră armonioasă raportat la piesa cu un puternic mesaj”, „Nu pot să exprim cât de deosebită e piesa”, „Este cel mai bun videoclip pe care l-am văzut”, „Irina Rimes nu o sa își piardă niciodată relevanța”, „Felicitări pentru o melodie extraordinară”, au comentat fanii.

Irina Rimes a avut și proiecte eșuate

Irina Rimes a devenit cunoscută în Republica Moldova după ce a participat în 2012 la concursul Fabrica de staruri, unde a ajuns până în finală.

Ulterior, ea s-a mutat în România, unde a încercat să se afirme sub pseudonimul Irra, însă acest proiect nu a avut succes.

În 2016, și-a relansat cariera cu piesa „Visele”, care a ocupat locul 1 în clasamentele radio din România. Aceasta a fost urmată de alte hituri precum „Ce s-a întâmplat cu noi”, „Bolnavi amândoi”, „Nu știi tu să fii bărbat” sau „POEM”, ce au transformat-o pe Irina Rimes într-una dintre cele mai de succes cântărețe din România, notează tv8.