Mario Fresh și-a cumpărat un apartament în Mamaia și le-a spus fanilor că este foarte fericit. Acesta spune că a visat demult să aibă o casă la malul mării, iar acum visul lui a devenit realitate.
Chiar dacă nu le-a arătat fanilor cum arată noua lui locuință, le-a dat de înțeles că este foarte spațioasă, conform Spynews.
El a mai postat o fotografie pe Instagram prin care se vede că a semnat contractul pentru apartamentul din Mamaia. Acesta le-a mărturisit fanilor că obișnuiește să meargă foarte des în această stațiune de pe litoral, mai ales când este vară.
View this post on Instagram
„Astăzi am semnat contractul pentru apartamentul din Mamaia. Sunt foarte fericit că mi-am cumpărat apartament la mare pentru că iubesc să merg acolo indiferent de sezon. Mă liniștește tare”, a scris Mario Fresh pe Instagram.
În această săptâmână, iubita cântărețului, Alexia Eram, a postat pe Instagram fotografii prin care își prezenta noua achiziție, un BMW pe care și-l dorea de foarte mult timp, astfel îndeplinindu-și un vis. De când a luat permisul, ea s-a plimbat cu un Golf 6 din 2012.
„A venit vremea să-i mulțumesc și să o schimb cu o altă mașină, la care visam de mult, dar pentru care am avut nevoie de mai mulți bani. Pentru că, în pofida a ceea ce ar putea crede unii, alții, nu mai iau bani de la ai mei, din anul 2 de facultate.
Iată-mă așadar aici, fericită de achiziție și cu gandul la cum o să o fac și mai frumoasă (…). Surpriză! Nu va dau mai multe detalii. Revin cu rezultatul și le mulțumesc tuturor celor care mi-au dat posibilitatea sa imi vad visul implinit!”, a scris Alexia Eram pe Instagram.