Marina Almășan a obținut un nou ordin de protecție împotriva fostului iubit, Georgică Cornu. Omul de afaceri, obligat să poarte brățară electronică încă 8 luni

Marina Almășan a obținut un nou ordin de protecție împotriva fostului iubit, Georgică Cornu. Omul de afaceri, obligat să poarte brățară electronică încă 8 luni
Sursa foto: Captură Video - theXclusive / YouTube

Marina Almășan a obținut un nou ordin de protecție împotriva omului de afaceri Georgică Cornu.

Acesta e obligat să poarte o brățară electronică, după ce Marina Almășan a reclamat că se simte amenințată de către acesta. Cei doi au avut o relație timp de mai mulți ani, iar în iunie 2024 s-au despărțit, potrivit G4Media.

Adrian Cuculis, avocatul cunoscutei realizatorare TV, a anunțat faptul că Marina Almășan a obținut un nou ordin de protecție împotriva lui Cornu.

„Acesta are și calitatea de suspect întru-un dosar penal”

Omul de afaceri e obligat să poarte o brățară electronică, după ce Marina Almășan a reclamat că se simte amenințată de acesta.

„Marina Almășan obține un nou ordin de protecție pe o perioada de 8 luni de zile, împotriva lui Georgică Cornu. Georgică Cornu obligat încă 8 luni de zile să poarte brățară electronică, să nu o contacteze pe Marina Almășan și să păstreze distanța. Acesta are și calitatea de suspect întru-un dosar penal ce vizează încălcarea ordinului de protecție”, a scris avocatul Cuculis pe pagina de Facebook.

„Admite în parte cererea vizând emiterea ordinului de protecţie Emite prezentul ordin de protecţie prin care dispune, pe o durată de 8 luni, începând cu data de 03.12.2024, următoarele măsuri: – obligarea pârâtului Cornu Georgică, CNP (…), să păstreze o distanţă minimă de 200 metri faţă de reclamanta Almășan Marina Emanuela, CNP (…), cu excepţia situaţiei în care prezenţa simultană a părţilor este necesară în cadrul unor proceduri judiciare. – obligarea pârâtului Cornu Georgică, CNP (…), să păstreze o distanţă minimă de 200 metri faţă de locuin?a victimei situată în (…) – interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod a pârâtului Cornu Georgică, (…), cu victima Almășan Marina Emanuela, CNP (…). – obligarea pârâtului Cornu Georgică, CNP (…), să poarte permanent, pe durata valabilităţii ordinului de protecţie, un dispozitiv electronic de supraveghere. Prezenta hotărâre este obligatorie pentru pârât şi pentru persoana protejată. Atrage atenţia pârâtului că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin prezentul ordin de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Copia dispozitivului prezentului ordin de protecție se va comunica de îndată structurilor Poliției Române în a căror rază teritorială se află locuin?a reclamantei și a pârâtului și Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date și se pune în executare, de îndată, de către sau după caz sub supravegherea poliţiei. Onorariul cuvenit avocatului din oficiu desemnat pentru pârât, domnul avocat Sega M.C. Călin – Nicolae, în cuantum parţial de 287,5 lei, urmează să rămână în sarcina statului şi să fie achitat din fondul special al Ministerului Justiţiei. Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată. Executorie fără somaţie sau fără trecerea unui termen. Cu apel în 3 zile de la pronunţare”, a decis instanța de judecată.

Georgică Cornu ar fi continuat să o preseze pe Marina Almășan, după ce s-au despărțit

După ce s-au despărțit, Georgică Cornu ar fi continuat să o preseze pe Marina Almășan cu telefoane și chiar să-i urmărească locuința.

Celebra realizatoare TV a relatat chiar că a fost nevoită să-și schimbe și yala de la ușa apartamentului ei din București. Omul de afaceri din Timișoara ar fi venit în lipsa ei acasă și i-a lăsat flori pe prag, șase la număr.

De asemenea, Cornu ar fi apelat-o pe Marina Almășan de pe cel puțin 30 de numere de telefon distincte.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`