Marian Drăgulescu, concurent la Survivor România, a vorbit despre cicatricea pe care o are pe abdomen. Gimnastul a mărturisit că, în 2018, a trecut prin cea mai grea încercare a vieții.
Diagnosticat cu aritmie cardiacă, sportivul a avut nevoie de o intervenție chirurgicală numită ablație. Deși a sperat că va putea lupta cu boala prin medicamentație, acesta a fost nevoit să efectueze intervenția minim-invazivă, potrivit cancan.ro.
În 2018, Marian Drăgulescu a fost diagnosticat cu aritmie cardiacă și a efectuat procedura de ablație, ce presupune corectarea aritmiilor prin utilizarea cateterelor. Procedura tratează tulburări precum tahicardia ventriculară și atrială, fibrilația atrială, flutterul atrial și reintrarea atrio-ventriculară (AVRT).
Vezi această postare pe Instagram
„În clipa în care am ajuns la cardiologie mi s-a spus de la bun început că s-ar putea să fie nevoie de ablație. Am tot sperat că voi putea corecta aceste probleme prin medicație dar, în cele din urmă, s-a demonstrat că este nevoie de această intervenție”, declara la acea vreme, Marian Drăgulescu.
Concurenții care s-au alăturat echipei Faimoșilor sunt Marian Drăgulescu și Natalia Duminică. În vârstă de 41 de ani, Drăgulescu este unul dintre cei mai apreciați gimnaști din România.
În 2005, acesta a câștigat medalia de aur la sărituri, în cadrul Campionatelor Mondiale Mondiale de la Melbourne (Australia). Acesta are o carieră impresionantă, cu 31 de medalii câștigate, dintre care 18 de aur.
În echipa Războinicilor s-au alăturat Doru Răduță, un inginer programator, și Oana Ciocan, liberă profesionistă.