Marele scriitor Ion Druță a încetat din viață la vârsta de 94 de ani / Maia Sandu: „A fost mesagerul Moldovei în lume…”
Scriitorul Ion Druță, originar din Republica Moldova, a încetat din viață astăzi dimineață la Moscova, la vârsta de 94 de ani. Conform dorinței sale, el a solicitat să fie înmormântat în orașul său natal, Soroca, într-o ceremonie liniștită și modestă, fără discursuri lungi, relatează Antena3.ro.
„Mesagerul Moldovei în lume, atunci când limba și cultura noastră erau prigonite la ele acasă”
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a adus un omagiu lui Ion Druță, numindu-l „mesagerul Moldovei în lume”. Ea a subliniat contribuția sa semnificativă la promovarea limbii și culturii moldovenești, precum și dragostea sa pentru valorile morale ale neamului.
„Ion Druță a fost mesagerul Moldovei în lume, atunci când limba și cultura noastră erau prigonite la ele acasă. A luptat pentru limbă și alfabet încă din anii ’60. A descris satul moldovenesc, satul drag inimilor noastre, ca nimeni altul. Ion Druță a adus prin cărțile sale multă dragoste pentru valorile morale ale neamului nostru, pentru viața și munca țăranilor, pentru limba noastră vie și bogată. Îl vom reciti cu drag și îi vom privi spectacolele cu multă emoție și de azi înainte.” – a transmis preşedintele Maia Sandu, într-un mesaj pe Facebook.
Testamentul lui Ion Druță
„Dacă repatrierea trupului meu va fi imposibilă în mica mea patrie, dau instrucțiuni nepoatei mele, Ana Druță, să-mi incinereze trupul și să ia cenușa în Moldova pentru a o îngropa pe teritoriul Lumânării Recunoștinței. Un mormânt simplu, modest și demn. Moștenitoare a bunurilor mele, precum și a dreptului de a dispune de moștenirea mea creatoare, atât în proză, cât și în teatru și de a primi dobânda datorată în conformitate cu legea, sunt confirmate Anei Druță, conform testamentului făcut la Chișinău, în limba română, la 11.10.2017″, se arată în testamentul scriitorului.
Născut pe 3 septembrie 1928 în comuna Horodiște, județul Soroca (în prezent raionul Dondușeni), Ion Druță a devenit cunoscut pentru scrierile sale despre viața din satul moldovenesc. El a fost autorul mai multor volume de schițe și nuvele, precum „La noi în sat,” și a scris numeroase piese de teatru, multe dintre ele fiind montate cu succes pe scenele teatrelor din Republica Moldova și din străinătate.
Ion Druță a primit numeroase distincții pe parcursul carierei sale, printre care titlul de Scriitor al Poporului (1988), membru de onoare al Academiei Române (1990) și membru titular al Academiei de Științe a Republicii Moldova (1992). Moștenirea sa literară și culturală va rămâne o parte importantă a patrimoniului cultural al Republicii Moldova.