Mara Bănică, după ce și-a făcut a patra operație la sâni: „Vreau să le sfătuiesc pe fete să nu își mai pună așa ceva”
Mara Bănică se numără printre puținele vedete din showbiz care nu au ascuns că au mai multe operații estetice.
De curând, fosta concurentă de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici” a suferit a patra intervenție chirurgicală la sâni.
Mara Bănică, după ce și-a făcut a patra operație la sâni
În cadrul emisiunii „La Măruță”, Mara Bănică a dezvăluit că a fost supusă unei noi intervenții la nivelul sânilor, din cauza unor complicații, potrivit libertatea.ro.
„Am făcut o mare prostie acum niște ani. Vreau să le sfătuiesc pe fete să nu își mai pună așa ceva, că e foarte rău. Ultimul implant a fost în 2018 și erau atât de mari și atât de grele, încât nu mai puteam de spate. Aveam niște dureri de cervicală, de lombară, m-am dus pe la toți doctorii. Până la urmă am descoperit, medical vorbind, că era vorba despre această greutate”, a povestit vedeta în emisiunea lui Cătălin Măruță.
Cum a ajuns să își facă Mara Bănică primul implant mamar
„Am avut un accident de mașină destul de grav, care s-a soldat, printre altele, cu ruperea coastelor pe partea stângă. Am fost în comă cu șanse 1% de a trăi! Asta în 2003. Fusesem la războiul din Irak și primisem cadou de la postul la care lucram atunci o mașină.
Cert e că am apucat să merg cu ea cam o lună și m-am înfipt cu ea într-un stâlp, din cauza unei gropi din orașul ăsta minunat numit București.
De aceea mi-am făcut prima intervenție, pentru că, având totul rupt pe partea stângă, mușchiul meu s-a rupt și el și era ceva absolut inestetic. Prima dată mi-am făcut în 2017 și după am tot revenit”, a mai dezvăluit Mara Bănică.
„Era ceva … inestetic e puțin spus. Sânul meu stâng era jos de tot, cel drept era normal și de aceea am făcut prima intervenție. În 2017 am făcut și după aceea am tot revenit, că am avut prima naștere, că s-au deteriorat, a doua oară i-am ridicat, nu am umblat la implant, apoi a treia oară i-am vrut mai mari. Asta e cea mai mare prostie. (…)
Da, faceți-vă, e un lucru extraordinar, dar să nu îi faceți mari. Pentru că în 4-5 ani o să fie repercusiuni asupra sănătății. (…) Eu o mastopexie am făcut acum, o ridicare a implantului mamar. (…) Este o operație grea, care presupune ridicarea sânilor”, a continuat aceasta.