Madonna, despre fratele său, într-o postare publică pe rețelele sociale: „Devoram arta, muzica și filmul ca niște animale flămânde”. Bolnav de cancer, Christopher a murit vineri
Madonna i-a adus un omagiu fratelui său Christopher Ciccone, care a murit la vârsta de 63 de ani, descriindu-l drept „cel mai apropiat om”.
Fratele ei, care a fost director de turneu pentru starul pop și a dansat în videoclipurile sale timpurii, inclusiv Lucky Star, a murit de cancer vineri, în Michigan, anunță BBC.
Au descoperit împreună orașul New York
Într-o postare sinceră și emoționantă de pe Instagram, cântăreața în vârstă de 66 de ani a scris că legătura lor a fost greu de explicat, dar „a apărut din înțelegerea faptului că suntem diferiți”.
Ea a adăugat: „Societatea avea să ne facă greu să nu urmăm status quo-ul. Ne-am luat de mână și am dansat prin nebunia copilăriei noastre, de fapt dansul era un fel de superglue care ne ținea împreună”.
Cântăreața a explicat că „descoperirea dansului în micul nostru oraș din Midwest m-a salvat”, iar apoi „l-a salvat și pe el” ca tânăr gay.
Ea a scris: „Când în sfârșit am avut curajul să merg la New York să devin dansatoare, fratele meu m-a urmat și din nou ne-am luat de mână și am dansat prin nebunia orașului New York”.
Ea a adăugat că împreună cu fratele său „devoram arta, muzica și filmul ca niște animale flămânde” și „s-au aflat în epicentrul tuturor evenimentelor explozive”.
„Am dansat împreună pe scenă la începutul carierei mele și, în cele din urmă, a devenit directorul meu de creație pentru multe turnee”.
Ea a adăugat: „Fratele meu a fost pictor, poet și vizionar, l-am admirat. Avea un gust impecabil. Și o limbă ascuțită, pe care o folosea uneori împotriva mea, dar l-am iertat mereu.
Am urcat împreună pe cele mai înalte culmi și ne-am prăbușit în cele mai adânci hăuri. Cumva, ne-am regăsit mereu și ne-am ținut de mână și am continuat să dansăm”.
După ce relațiile lor s-au răcit, cei doi s-au reunit atunci când Madonna a aflat că e bolnav
Cei doi s-au certat în 2008, după lansarea autobiografiei fratelui său, intitulată Life With My Sister Madonna, în care scria despre viața ei amoroasă și cum a fost s lucreze pentru ea.
Vorbind despre reuniunea lor de dinainte de moartea sa, Madonna a adăugat: „Ultimii ani nu au fost ușori.
Nu am vorbit o vreme, dar când fratele meu s-a îmbolnăvit, am regăsit din nou drumul înapoi unul spre celălalt. Am făcut tot posibilul să-l țin în viață cât mai mult posibil.
Avea dureri atât de mari spre final, încă o dată, ne-am ținut de mână, am închis ochii și am dansat, împreună.
Mă bucur că nu mai suferă, nu va mai exista niciodată nimeni ca el. Știu că dansează pe undeva.”
Ciccone a fost, de asemenea, artist și designer de interior și a regizat videoclipuri muzicale pentru alte vedete, inclusiv pentru Dolly Parton și Tony Bennett.
Mama vitregă a Madonnei, Joan, a murit și ea recent de cancer, iar fratele mai mare al vedetei, Anthony, a murit la începutul anului trecut.