Mădălina Ghenea, chiar dacă se bucură de o viață ca în povești, fiind un model și o actriță de succes, a avut parte și de experiențe mai puțin plăcute. Vedeta a povestit, în cadrul unui interviu, despre o întâmplare care putea să aibă un deznodămând total nefericit dacă aceasta nu și-ar fi dat seama ce urma să se întâmple. Mătălina Ghenea a dezvăluit că a fost cât pe ce să fie răpită.
Mădălina Ghenea a povestit cum de a fost aproape să fie răpită. Modelul se afla la începutul carierei sale de model în Italia, care a devenit a doua ei casă și trebuia să ajungă la o petrecere organizată de agenția la care lucra. În momentul în care a venit mașina să o ia și s-a urcat în interiorul acesteia, la un moment dat, a realizat că șoferul încerca să o răpească. A fost foarte inspirată și i-a spus șoferului că are nevoie să oprească la o benzinărie. Zis și făcut, dar în momentul în care bărbatul a văzut-o că Mădălina Ghenea a mers să vorbească cu casierul, șoferul s-a făcut nevăzut, potrivit impact.ro.
„Agenţiile de modă organizează periodic petreceri. Toate persoanele care lucrează sunt invitate. Seara, când am ajuns de la casting-uri, mi-au dat invitaţia şi mi-au spus că va veni o persoană să ne conducă acolo la ora nouă. Am fost sunată pe fix, am coborât din hotel. M-am urcat în maşină, aşa cum mi s-a spus, şi la un moment dat m-am trezit pe autostradă. Norocul meu a fost că mi-a dat prin cap să spun că am nevoie să cobor puţin la benzinărie. In momentul în care m-am adresat casierului, şoferul maşinii a fugit”, a povestit modelul, într-un interviu difuzat pe Antena 3.
Mădălina Ghenea și-a început cariera în domeniul modei de când avea 15 ani și a prezentat pentru creatorul Gattinoni. De asemenea, a participat la prezentări de modă în toată lumea, motiv pentru care se declară „cetățean al lumii, cu viața într-o valiză”.
Printre reclamele cele mai cunoscute se numără cele la branduri ca La Perla, Lovable, Lise Charmel, Peroni, New Yorker, Borghetti, Sloggi, Grimaldi Mare, Max Well, Lormar, Amarea, Primadonna, Quelle, Margherita Mazzei, Lascana, Von Dutch, Parah, Lepel sau Huntermoller.
Ca actriță a debutat în anul 2011, în rolul Irinei din filmul italian „I soliti idiotic”.
Mădălina Ghenea a avut mai multe relații de-a lungul timpului cu actori celebrii de la Hollywood. Aceasta a avut o relație cu actorul Leonardo DiCaprio și a fost iubita actorului scoțian Gerard Butler. În plus a mai fost împreună și cu Michael Fassbender și Louis Hamilton. De asemenea, în 2016 a avut o relație de dragoste cu celebrul designer Philipp Plein, care a durat doar 38 de zile.
Înainte de relația cu Leonardo, Mădălina Ghenea s-a iubit cu un alt afacerist, moldoveanul Matei Stratan, cu care are și un copil.