Mădălina Crețan, văduva artistului Nosfe, exprimă deschis dorința de a începe o nouă etapă în viața sa. Aceasta își dorește să se reîndrăgostească de viață, de frumos și de toate aspectele care îi aduc bucurie. Cu gândul la un nou început, Mădălina Crețan dorește să își reamintească că viața este un dar prețios, relatează Ciao.ro.
Mădălina Crețan a scris un text emoționant pe site-ul ei, www.sotiedeartist.ro, în care își exprimă dorința de a se reîndrăgosti. Aceasta își dorește să redescopere bucuria de a trăi, de a iubi și de a se bucura de toate lucrurile frumoase din viață.
„Vreau să mă reîndrăgostesc! De viață, de speranță, de iubire, de frumos, de zâmbete colorate, de muzică, de filme, de povești cu prietenii, de o zi cu soare, de ploaie, de binele și de frumosul din oameni! Vreau să îmi amintesc atât de bine de toate lucrurile care mi-au adus sentimente frumoase în viață încât să vreau să le trăiesc din nou! (…) Vreau să fiu, dar să fiu! Nu doar să levitez prin viață! Viața asta care ni se scurge din corpuri atât de incert și viața asta care nu anunță când pleacă spre alte aventuri!”, a scris soția lui Nosfe, cu gândul, poate, la o nouă etapă din viața ei.
„Sunt sau nu puternică? To be or not to be! Who cares! Și cu puterea asta. Vreau să fiu vulnerabilă, și sensibilă, și emotivă și cu sufletul pe tavă așa cum am fost mereu pentru că doar în energia asta simt că pot să dărâm ziduri și să simt emoții și fluturi în stomac! Sunt o visătoare și vreau să îmi amintesc asta ca să mă reîndrăgostesc! De mine și de tot ce am de oferit! Mie, vieții, oamenilor, lui Dumnezeu!”, a mai scris Mădălina Crețan.
Mădălina Crețan menționează că, deși regretă profund pierderea soțului ei, iubirea lor nu se stinge și rămâne în continuare o parte importantă a vieții sale. Aceasta dorește să își reamintească de acest dar prețios și să continue să iubească.
Anul acesta, atunci când a realizat o expoziție în memoria lui Nosfe, cu lucruri care i-au aparținut artistului, soția lui ne mărturisea, cu lacrimi în ochi ,ce dragoste a trăit alături de jumătatea vieții ei.
„Ne-am iubit și ne iubim în continuare. Eu nu cred că o astfel de iubire are cum să se oprească așa”.