Lovitură pentru Aurel Pădureanu. Unde a ajuns să locuiască, după ce a fost nevoit să părăsească casa în care a trăit cu Cornelia Catanga
O nouă lovitură pentru Aurel Pădureanu, la scurtă vreme de la moartea soției sale, Cornelia Catanga. Soțul și fiul cântăreței aufost nevoițisă se mute din casa din Bragadiru, în care au locuit împreună.
În prezent, cei doi au fost nevoiți să se mute întru-un apartament modest din zona Rahova. Potrivit impact.ro, aceștia au fost văzuți deseori în acea zonă, plimbând-se pe străzile din apropierea blocului.
Aurel Pădureanu este îngropat în datorii și nu are niciun venit. Acesta încearcă să obțin o pensie de urmaș și speră ca în curând să poată cânta din nou.
„Nu am nici măcar un leu venit, am muncit doar la negru, în anii comunismului, așa erau vremurile, nu am avut carte de muncă, așa că nu beneficiez de pensie. E îngrozitor ce s-a întâmplat cu artiștii! Sper să dea drumul la evenimente, să pot cânta, să pot câștiga și eu un ban!
Avem datorii mari, la chiria pentru apartamentul în care locuiam cu toții. În pandemie, când niciunul dintre noi, eu, soția și fiul nostru pianist, Alex, nu am mai avut concerte, am rămas în urmă cu plățile. Mai ne peticeam din drepturile de autor ale Corneliei și din pensia ei de invaliditate, de 2.000 de lei. Acum, însă, trebuie să ieșim din această situație financiară grea”, a declarat Aurel Pădureanu, scrie cancan.ro.