Loredana Chivu riscă 7 ani de închisoare: Fostul iubit i-a făcut plângeri penale. Ce acuzații grave îi aduce
Loredana Chivu trece printr-o perioadă grea. După ce s-a trezit de două ori cu executorul judecătoresc la ușă, fostul iubit i-a făcut două plângeri penale. Dani Leș, fostul ei partener, dar și afaceristul care o angajase la una dintre firmele lui, o acuză de delapidare, înșelăciune, abuz în serviciu și gestiune frauduloasă. Cancan a calculat că fosta asistentă a lui Capatos riscă șapte ani de închisoare.
Loredana Chivu, vizată în două plângeri penale formulate de fostul iubit
Loredana Chivu a fost concediată de la firma respectivă, dar nu și-ar fi achitat niște datorii. Ar fi vorba despre aproximativ 850.000 de lei.
„Pârâta a fost angajata societății noastre, ocupând postul de manager marketing. În pofida faptului că a solicitat să fie plătită în numele său, dată fiind situația dificilă în care se afla, suma de 733.312,00 de lei, urmând a fi dedusă, ulterior, din salariul acesteia sau a fi restuită integral, aceasta a refuzat, fără vreo justificare, restituirea sumelor de bani”, se arată în prima plângere formulată de avocații lui Dani Leș.
Ei o mai acuză pe vedetă că nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu: „Pentru a înțelege dimensiunea relei-credințe de care numita dă dovadă și în continuarea comportamentului său infracțional, aceasta nu a înțeles nici măcar să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu. Arătăm că ne constituim parte civilă cu suma de 733.312,00 de lei”.
Loredana Chivu mai este acuzată că nu a răspuns unei convocări la sediul societății, unde era subiectul unei cercetări disciplinare, pentru că ar fi lipsit de la serviciu. Ea ar fi cerut rezilierea amiabilă a contractului de muncă, dar până la urmă a fost concediată.
„Obiectul cercetării disciplinare prealabile constă în faptul că nu s-a prezentat la locul de muncă și nu și-a îndeplinit obligațiile față de societate. Arătăm că ne constituim parte civilă cu suma de 125.334,23 de lei”, este motivul invocat de Dani Leș în cea de-a doua plângere penală.
Loredana Chivu s-a trezit cu executorul judecătoresc la ușă
Vedeta a povestit recent că la ușa apartamentului său din Pipera au venit un executor judecătoresc și mai mulți jandarmi. Anterior, mai multe lucruri au fost luate din locuința mamei sale, situată în Lungulețu, județul Dâmbovița.
„M-am trezit cu acești oameni la mine la ușă. Au spart ușa, de fapt, au intrat cu forța, spunând că trebuie să îmi ia mai multe obiecte din casă, mai multe însemnând toate dacă se poate. Trei canapele, două paturi, patru televizoare, un frigider. Asta pentru suma de 690 de milioane vechi. S-au ridicat bunuri cam în valoarea asta de la mama de acasă, două televizoare, niște geci de blană, niște ursuleți”, a povestit Loredana Chivu.
Ea a dat vina pe fostul iubit: „Sunt sătulă de el, m-am săturat să trăiesc în teroare și în tot ceea ce îmi face doar pentru răzbunarea lui doar pentru că el m-a bătut, el m-a amenințat cu moartea”.