Logodnicul Adrianei Bahmuțeanu rupe tăcerea! Bărbatul vorbește deschis despre relația cu Silviu Prigoană
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. După mai multe încercări eșuate, prezentatoarea și-a găsit liniștea interioară și este fericită alături de alesul ei. Cei doi au făcut deja o logodnă la biserică și urmează în curând cununia civilă și nunta.
Adriana Bahmuțeanu fericită ca niciodată
Adriana și iubitul său, George, au făcut deja primul pas în ceea ce privește relația lor, pe care au oficializat-o în fața lui Dumnezeu, jurându-și iubire veșnică. Cei doi s-au logodit la biserică, iar acum își doresc o petrecere pe cinste, alături de prieteni dragi, cu muzică bună, care să îi țină pe ritmul de dans până în zori de zi, notează spynews.ro.
„Domnul Prigoană nu are nici o problemă, de ce ar avea o problemă? Tot respectul pentru domnul Prigoană, eu doresc binele la toată lumea! Viața e scurtă, am niște prieteni care tocmai am aflat că au decedat, oameni de vârsta mea.
Nu mai e loc de resentimente, trebuie să fie loc numai de bine! Să ne bucurăm de viață, să ne iubim! O iubesc foarte mult pe Adriana!”, i-a transmis George Restivan lui Silviu Prigoană, citat de click.
Bat clopote de nuntă în familia Adrianei Bahmuțeanu care se pregătește de o petrecere mare alături de George, logodnicul ei. Din spusele acesteia, evenimentul va avea loc în România, alături de prieteni, toate detaliile nefiind încă puse la punct.
Adriana Bahmuţeanu, scandal cu fostul iubit
Adriana Bahmuţeanu şi Nikos Papadopoulos au format o bună perioadă un cuplu, iar mulţi îi vedeau pe cei doi în faţa altarului. Relaţia lor s-a terminat, iar de atunci bruneta mărturiseşte că trăieşte un adevărat coşmar, potrivit cancan.ro.
Scandalul dintre cei doi foşti iubiţi a început în momentul în care Adriana Bahmuţeanu a început să facă acuzaţii la adresa fostului său partener.
Vedeta mărturiseşte faptul că, timp de un an și jumătate, a fost hărțuită și șantajată de Nikos Papadopoulos. Bărbatul i-a furat parolele de la mai multe reţele de socializare și nu vrea nici acum să o lase în pace, deşi nu mai are nicio treabă cu acesta, ba mai mult este într-o altă relaţie.
„Îi doresc tot binele din lume acestui om, să fie la fel de fericit cât sunt și eu astăzi, și mi-aș dori să îngroape securea războiului, pentru că în continuare mă șicanează.
Dacă el crede că este mai presus de autoritățile statului, de poliție sau procurori, asta vom mai vedea.
Deocamdată, repet, este o anchetă penală în desfășurare și, dacă chiar nu se consideră vinovat, ar putea să-mi dea parolele înapoi”, a precizat Adriana Bahmuțeanu la Antena Stars.