Lidia Buble este alături de femei și încearcă să le determine să se iubească așa cum sunt.
Cântăreața a lansat o nouă melodie, unde cântă despre femeile care uită să se privească așa cum sunt, adică frumoase.
Cu o comunitate de peste un million de urmăritori pe rețelele de socializare și cu multiple colaborări ce au cucerit atât publicul din România, cât și cel internațional, Lidia Buble este artista care a cucerit inimi prin muzica sa, dar și prin poveștile aparte.
În luna femeii, Lidia a pregătit un cadou muzical special sub forma unei piese empowering, ce se adresează tuturor femeilor de pretutindeni, cu un mesaj puternic: „Ești frumoasă”.
„Ești frumoasă așa cum ești/ Ca o zână din povești/ N-ai nevoie de fard de pleoape/ Ca să strălucești în noapte” sunt versurile prin care Lidia cântă despre fiecare femeie în parte, dar și despre frumusețea ce izvorăște din interior și se reflectă spre exterior.
«Așa cum ești» este un manifesto pentru feminitate, pentru frumusețea asumată, pentru frumusețea interioară, dar și pentru frumusețea exterioară privită, însă, prin lentila compasiunii, a iubirii de sine necondiționate, pentru frumusețea imperfecțiunii și a unicității. Îmi doresc ca profunzimea piesei să fie mesajul pentru acea frumusețe departe de perfecțiune, acea privire în oglindă, acea îmbrățișare caldă și lipsită de judecată pentru propria persoană. Este invitația mea la asumare, acceptare, curaj, bucurie și iubire de sine. Ești frumoasă așa cum ești, începe și învață să te iubești!”, declară artista, potrivit Libertatea.