Lidia Buble a primit un inel cu diamante. Artista a dat cărțile pe față despre relația sa: „L-am primit în semn de iubire”
Lidia Buble a fost discretă în privința vieții sale amoroase, dar recent a stârnit curiozitatea fanilor cu un inel pe deget. S-a speculat că ar fi fost cerută în căsătorie de afaceristul Horațiu Nicolau.
Lidia Buble a primit un inel cu diamante
Vedeta a confirmat că a primit o bijuterie specială, un diamant de 5 carate, odată cu împlinirea vârstei de 30 de ani. De atunci, o poartă cu bucurie în fiecare zi. Despre darul oferit și persoana specială care i l-a dăruit, vedeta a preferat să păstreze tăcerea. Ea a menționat însă că acea persoană îi aduce bucurie în fiecare zi.
„Este un inel pe care l-am primit la împlinirea vârstei de 30 de ani. Vine superb. Este un diamant de 5 carate. L-am primit în semn de iubire, de apreciere și este de altfel primul inel serios pe care îl port cu plăcere zilnic, pentru că până acum m-am împodobeam așa doar pe la concerte. Dar pe acesta, pentru că este și primit din partea unei persoane foarte dragi, îl port zilnic.(…) Important este că el este omul care mă face să zâmbesc în fiecare zi și care m-a împlinit pe deplin”, a mărturisit Lidia Buble pentru Ciao.ro.
Artista radiază de fericire
Îndrăgita cântăreață trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei și se simte fericită și împlinită datorită oamenilor minunați care îi sunt mereu alături.
„Foarte fericită, se vede, nu? Sunt mai relaxată, pentru că în sfârșit pot să mă exprim așa cum simt eu în sufletul meu și asta mă bucură foarte tare și da, sunt fericită pentru că am toate motivele să fiu fericită.
Și m-am așezat, ca să zic, și sunt plină de bucurie pe toate planurile. Tot ce fac, fac cu dragoste, cu sufletul și mă bucur. Nu este meritul meu, Dumnezeu m-a binecuvântat cu oameni minunați în viața mea, care au contribuit și contribuie în fiecare zi la starea pe care o vezi tu acum.”, a mai spus vedeta pentru sursa menționată anterior.