Liam Neeson, unul dintre cei mai îndrăgiți actori din lume, a hotărât să se retragă din filmele de acțiune. Un simbol al filmelor cu bătăi și împușcături, actorul în vârstă de 68 de ani urmărește să reducă numărul de apariții și să bifeze proiecte mai „soft”.
„Oh, da. Așa cred. Am 68 de ani și jumătate, aproape 69. Sunt câteva lucruri pe care le voi face în acest an, sper”, a declarat actorul pentru ETonline.com.
Deși nu arată de anii pe care-i are, Liam Neeson a recunoscut că nu mai are condiția fizică necesară pentru a apărea în filme în care calcă în picioare bărbați de două sau de trei ori mai tineri.
„Tocmai am terminat de filmat ‘Blacklight’, în Australia. Am avut o scenă de bătaie cu un puști foarte simpatic, Taylor. Pe la jumătatea luptei am ridicat privirea, nu mai aveam suflare, iar el abia se încălzise. L-am întrebat ce vârstă are și mi-a spus căare 25, adică de o vârstă cu fiul meu cel mare”, a dezvăluit Neeson.
„The Marksman” este unul dintre ultimele filme de acțiune din cariera lui Liam Neeson, cu celebrul personaj în rol principal, care va avea premiera în data de 21 ianaurie 2021.
Liam Neeson, originar din Irlanda, s-a mutat în 1987 în SUA. Neeson a impresionat în anii ’90 prin prestația sa în „Schindler’s List”, film în regia lui Steven Spielberg, care i-a adus o nominalizare la Premiul Oscar, pentru cel mai bun actor. Pentru Liam Neeson au urmat apariții în: „Taken”, „Chloe”, „The Other Man” și „Clash of the Titans”.
În 1993 a cunoscut-o pe actrița Natasha Richardson, cu care a fost căsătorit până în anul 2009, data decesului femeii iubite.Natasha a murit în urma unui traumatism cerebral, suferit la ski.
„Mi s-a spus că e în moarte cerebrală. După ce am văzut radiografia, am zis wow! Evident, era ţinută în viaţă de aparate. M-am dus la ea şi i-am spus că o iubesc. I-am zis: ‘Scumpo, nu o să-ţi revii după asta. Te-ai lovit la cap. Nu ştiu dacă mă auzi, dar asta ţi s-a întâmplat'”, i-a transmis Neeson soției sale, pe patul de spital.
Neeson a mai avut apoi o relație în perioada cu Freya St. Johson, din anul 2010, care s-a rupt în anul 2012. De-a lungul timpului, Liam Neeson a mai avut idile cu Julia Roberts, Barbra Streisand și Brooke Shields.