Carmen Tănase și Marius Manole sunt tot mai mult timp împreună, având diverse proiecte comune. Ce doi călătoresc atât în țară, cât și în străinătate cu spectacolele de teatru pe care le au împreună.
Cei care le urmăresc conturile de Tik Tok știu deja de relația apropiată, iar acum actrița a făcut dezvăluiri neștiute despre partenerul ei.
„Marius are farmec. Are un farmec ieșit din comun și uite cum ne vrăjește el pe toți așa să facem ce vrea el. Dar și el face cum vreau eu. Dar are și idei, multe idei. E un coleg extraordinar, e un băiat generos și foarte amuzant. Mă distrez foarte tare cu el”, a declarat Carmen Tănase, potrivit Libertatea.
„Are un fel de a o spune, că îmi spune multe, dar o face într-un fel în care mă amuză. Iar eu am umor. Mă iau mereu de el. Tot timpul. Ne luăm unul de altul absolut tot timpul”, a mai spus Carmen Tănase.
Pe de altă parte, regizoarea Lia Bugnar a dezvăluit că lucrurile nu sunt chiar așa cum spune colega și prietena ei.
„Nu ai găsit omul potrivit pe care să-l întrebi, adică pe Carmen Tănase, pentru că ea este mai nebună ca Marius Manole. Cu mult. Merg cu ei în turnee, cu spectacolul „Ce avem noi aici”, pe care vă invit să-l vedeți că este superb, și ea e mai țăcănită decât el. Oriunde mergi cu Carmen Tănase, fie că este în România sau în străinătate, zici că ai ieșit cu maimuța pe set. Nu se poate. Doamne-Doamne.
Toată lumea vrea să facă poze cu dumneaei. E senzațională. E un om și un artist extraordinar”, a povestit amuzată scenarista serialului „Clanul”. „Se râde enorm în aceste turnee, se doarme spre deloc și abia așteptăm să se mai întâmple”, a completat actrița.