Se pare că iarna aceasta este perioada operațiilor estetice, de vreme ce intervențiile estetice sunt acum la ordinea zilei, iar tot mai multe vedete ajung pe masa chirurgului estetician.
Vedetele din showbiz-ul românesc au foarte mare grijă de aspectul fizic și vor să se asigure că arată impecabil la fiecare apariție publică, motiv pentru Lavinia Pârva, soţia lui Ştefan Bănică jr.,aapelat la ajutorul medicului estetician.
Lavinia Pârvaeste una dintre cele mai frumoase femei din showbiz-ul autohton. Chiar dacă bruneta a luat proporții în perioada în care a fost însărcinată, aceasta a revenit în scurt timp la silueta care a consacrat-o. Cu toate acestea,soția lui Ștefan Bănică Junior își dorește să arate și mai bine. De această dată, vedeta aapelat la ajutorul medicului estetician, pentru a-și face o recție care o deranja de mai mult timp.
De-a lungul timpului,Lavinia Pîrvaa bifat mai multetransformări spectaculoase, care au fost imediat sesizate de urmăritorii ei. Cu toate că este schimbată, soția lui Ștefan Bănică Jr. a explicatcă nu a apelat niciodată la operații estetice, ci întotdeauna a optat pentru proceduri minim invazive.
”În general, nu simt nevoia să mă justific pentru lucrurile pe care le fac sau pe care nu le fac, deși citesc și aud adesea multe lucruri false la adresa mea. Însă, pentru că am primit foarte multe întrebări, mă simt obligată faţă de oamenii care mă apreciază şi sunt alături de mine să explic această schimbare de imagine! În primul rând, nu mi-am făcut și nu am nicio operaţie estetică!!!! Când va fi nevoie şi medicul specialist va considera că trebuie, poate o voi face!”, a mărturisit vedeta, într-o postare pe contul ei de Instagram.
În cele din urmă, Lavinia s-a ținut de cuvânt. Vedeta a postat în urmă cu puțin timp un mesaj pe contul ei de socializare,în care le dezvăluie urmăritorilor ei faptul cătocmai și-a făcut o intervenție la nivelul feței. Mai precis, este vorba despre o corectare a unei asimetrii a buzelor.
„Mulțumesc echipei de profesioniști pentru aspectul tenului și pentru faptul că au reșit să realizeze corectarea unei asimetrii a buzelor care mereu m-a deranjat!”,a scris Lavinia Pîrva pe Instagram, în dreptul unei imagini cu ea realizată la scurt timpdupă intervenție, conform antenastars.ro.
Lavinias-a remarcat prin frumusețea sa, câștigând titlul de Miss Timișoara în 2000 și Miss Litoral în 2001.
Partenera de viață a lui Ștefan Bpnică Jr.a crescutîn Timișoara, oraș unde părinții ei,mamapensionară și tatăl funcționar la Primărie, locuiesc și acum.
În ciudaspeculațiilorfăcute de-a lungul timpului pe seamarelațiilor sale amoroase, singura relație confirmată și extrem de mediatizată este cea cu Ștefan Bănică. Deși se presupune că legătura celor doi a început cu mult mai devreme,Lavinia și Ștefan Bănicăau anunțat că sunt împreună în 2013, după ce au fost surprinși împreună de paparazzi. În vara lui 2017 Lavinias-a căsătoritcu artistul, iar de atunci ei trăiesc o frumoasă poveste de dragoste.
Anul trecut,Lavinia Pârva a născut un băiețel perfect sănătos.
Alexandru este primul copil al cuplului, dar al treilea pentru artist. el mai are un băiat prima casătorie și o fată, Violeta, din mariajul cu Andreea Marin.