Laura Giurcanu a apărut într-un videoclip, alături de artistul The Weeknd. Cei doi au avut șansa să se întâlnească acum aproape un deceniu, pe vremea când solistul de origine canadiană nu era atât de cunoscut în industria muzicii, potrivit Viva.
Laura Giurcanu a avut ocazia, acum aproape zece ani, să se întâlnească cu Abel Tesfaye, cunoscut drept The Weeknd, artistul care a ajuns să fie extrem de apreciat în lumea întreagă pentru hiturile sale.
Influencerița se numără printre personalitățile care au avut șansa să lucreze cu artistul cunoscut la nivel internațional. Ea a povestit, pe rețelele sociale, întreaga întâmplare.
„Acum nouă ani, zece ani aproape, The Weeknd a venit în România alături de toată echipa lui ca să filmeze videoclipul pentru piesa „Twenty eight’.
Cel mai probabil, din considerente de bani pentru că este mult mai ieftin, iar oamenii sunt extraordinari de talentați. Am primit un SMS de la agenția cu care lucram în momentul ăla și mi-au spus ‘casting videoclip The Weeknd în seara asta’ și mi-au spus să aduc costum de baie.
Mă gândeam că nu sunt în cea mai bună formă a mea, așa că din teama de a nu fi respinsă nu m-am dus. Tot în seara aceea am primit un telefon și mi s-a spus că vrea să mă vadă neapărat, nu mi s-a spus exact de ce, mi s-a spus doar că ar vrea să mă vadă neapărat echipa lui.
Ce s-a întâmplat, de fapt este că, în drum spre România, în avion, eu apărusem într-o revistă în avion și apărusem într-o rochie de mireasă.
(…) Regizorului i-a plăcut mult poza aia, m-a căutat, a sunat la agenție, de fapt, a sunat la designer și așa a aflat că sunt Laura și că sunt la o agenție din București și a vrut să mă vadă la casting.(…)
Mi-au spus să dansez ca și cum aș fi beată, mi-au făcut niște poze și a doua zi m-au sunat și mi-au spus că am luat job-ul și ne vedem la filmări.
Laura Giurcanu a spus că, la vremea respectivă, The Weeknd încă nu era atât de celebru ca în prezent, iar la momentul acela, Laura și cântărețul au vorbit, însă nu foarte mult.
De asemenea, tânăra s-a bucurat foarte tare că a avut ocazia să-l întâlnească, mai ales că era fana artistului, care la vremea aceea, la rândul lui, era la început de drum.
Am ajuns pe platoul de filmare, au fost două zile de filmare. A fost foarte, foarte tare tot ce s-a întâmplat acolo, atmosfera a fost foarte drăguță, am schimbat și câteva vorbe cu el.
El era și el foarte tânăr atunci și m-a întrebat câți ani am. I-am spus că am 16 ani, a spus ‘Wow, ce mică ești’ și avea cred că 22 sau 23 de ani la momentul ăla.
A fost o experiență foarte, foarte tare, pentru care sunt recunoscătoare chiar și acum și mai ales când văd cât de popular a devenit el pentru că atunci nu era atât de popular.
Eu eram fană, chiar eram mega fană, dar el a devenit popular abia după, cred că la un an după ce s-a întâmplat chestia asta’, a mai spus Laura Giurcanu.