Celebra actriță Laura Cosoi și soțul său, Cosmin Curticăpean, formează o familie fericită de peste 11 ani de zile și au împreună trei fetițe.
La începutul lunii ianuarie vedeta a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil, iar acum a aflat și sexul bebelușului.
Laura Cosoi, una dintre cele mai cunoscute și apreciate femei din showbiz, se poate considera o femeie împlinită. În vârstă de 42 de ani, actrița urmează să devină mamă pentru a patra oară.
Aceasta trăiește momente intense de fericire alături de familia ei, iar soțul îi este un mare sprijin. De multe ori a declarat că partenerul ei are mare grijă de cele mici și o ajută mereu.
De asemenea, în cadrul unui interviu ea a dezvăluit cum reușește să facă față cu trei copii.
„Nu e greu! Depinde cum ești obișnuit. Acum nu mai stai liniștită și îți bei cafeaua, deși poți să faci și chestia asta. Dacă te raportezi corect la venirea pe lume a copiilor și te aștepți să ți se schimbe viața nu are cum să fie greu, mai ieși din zona ta de confort.
Nu pot să mă plâng, mai am timp și de mine. Copiii sunt la creșă, la grădi, sunt zile când nu filmez neapărat, spun și „Nu”, nu am nicio obligație față de nimeni, trebuie să fiu eu bine, mă văd și cu prietenii, mă duc și în parc”, a spus Laura Cosoi, notează click.ro.
Vezi această postare pe Instagram
Însărcinată în 4 luni, Laura Cosoi a mai fost întrebată dacă a aflat care este sexul celui de-al patrulea copil, răspunsul acesteia fiind unul afirmativ.
„Eu știu deja ce o să fie, pentru că sunt deja în patru luni, însă nu o să spun deocamdată, păstrez doar pentru noi secretul!”, a mai dezvăluit vedeta.