Larisa Udilă, nevoită să se întoarcă din vacanță mai repede. Este a doua oară în acest an când trece prin astfel de situație
Larisa Udilă le-a povestit fanilor că a fost nevoită să revină în România mai repede decât era planificat. Ea nu a oferit prea multe detalii, dar a dat de înțeles că s-a întâmplat ceva, motiv pentru care a trebuit să plece din vacanță.
Dintr-o vacanță de o lună, a avut parte doar de opt zile
Larisa Udilă a împărtășit momentele importante din viața ei, așa cum s-a întâmplat recent, când le-a mărturisit fanilor că a fost nevoită să revină în România mai devreme din vacanță, transmite Spynews.
Pe Instagram, Larisa Udilă a povestit că luna de vacanță s-a transformat în doar opt zile de relaxare. Influencerița a plecat împreună cu soțul ei și fiul lor în Italia, dar astăzi au fost nevoiți să se întoarcă, după ce vedeta a primit o veste neașteptată. Totuși, nu a vrut să ofere prea multe detalii, a spus doar că nu se simte bine și că va reveni să ofere informații.
„O lună de vacanță s-a sfârșit după opt zile, pentru că, din nou, Dumnezeu ne cheamă acasă…Nu știu exact de ce s-a întâmplat asta, deja pentru a doua oară anul acesta. Nu prea am cuvinte, revin când mă simt mai bine. Vă iubesc, să știți!”, a scris Larisa Udilă, pe Instagram.
Influencerița, ghinion în vacanțe
În urmă cu două luni, Larisa Udilă a plecat în vacanța împreună cu familia, dar nu a durat prea mult, asta pentru că a fost nevoită să se întoarcă, după ce bunica sa a avut niște probleme de sănătate serioase. Influencerița nu a mai stat pe gânduri și s-a întors în țară pentru a fi aproape de bunica ei.
„Știu că mulți v-ați întrebat de ce am venit mai repede acasă și sunteți îngrijorați. Fix când eram la Disney Sea și ne distram în loc să se încheie seara cu lacrimi de fericire, s-a încheiat cu lacrimi de tristețe atunci când ne-au sunat de acasă și ne-au spus că bunica mea se simte extrem de rău. Toți se pregăteau de ce este mai rău…noi ne căutam disperați bilete de avion, am reușit să venim destul de repede acasă”, spunea Larisa Udilă, pe Instagram.