Dana Marijuana, o voce foarte populară pe scena underground din România spre sfârșitul anilor `90, trăiește în prezent dintr-o pensie modestă și nu reușește să își acopere nici cheltuielile de bază, potrivit Viva.ro.
Dana Marijuana, cântăreața de hip-hop care lansa piesa „Cea mai fidelă fată” în 1999, a trecut prin momente grele. Anul trecut, iubitul ei, Daniel Burlacu, a murit într-un accident de muncă, iar astăzi artista trăiește de pe o lună pe alta, cu o pensie modestă, de 1.700 de lei.
„Trăiesc din banii din pensie. Ăştia sub banii mei siguri, cu care încerc să trec de la o lună la alta. Am vreo 1.700 de lei. Nu vă pot spune exact suma, fiindcă mai variază, dar nesemnificativ.
În condiţiile astea, mi-ar prinde bine câteva concerte! Nu mi-a fost deloc uşor să-mi plătesc facturile de gaz şi de curent, peste iarnă. Cât despre mâncare, ce să mai vorbim. Am ieşit ieri la magazin pentru cele de bază şi am cheltuit pe te miri ce cam 250 de lei’, afirmă Dana Marijuana, pentru Impact.ro.
Dana Marijuana intenționează să revină în lumea muzicală și pregătește un nou priect.
„Un mesaj care-mi transmite ceva şi din partea Universului şi din partea planetelor. Fiecare mesaj are încărcătura lui. De-aia iubesc muzica, de aproape orice stil. Muzica m-a reprezentat mereu, indiferent dacă este vorba despre stilul muzical, cu care am debutat sau cele cu care mai cochetez în anii din urmă. Şi mă refer aici şi la cel electronic, şi la dance, şi la rock. Am un nume tânăr cu care mă pregătesc să colaborez şi am să anunţ toate detaliile atunci.
Nu a existat nici vechea, nici noua Dana. A existat mereu doar Dana! Cea care preferă întotdeauna să dea lumină.
Care încearcă să respingă întunericul şi să ofere mai mereu lumină. Dar, asta nu e simplu. Am o fire solară, se vede şi în lumina ochilor mei. Asta chiar dacă fac parte din zodia Scorpionului. Pe scurt, am încercat mereu să rămân cât mai umană posibil”, a mai spus Dana Marijuana.