La ce să fim atenți în contextul Lunii pline de pe 25 ianuarie. Alina Bădic: Cei care se știu din naștere cu un Soare tensionat sau în detriment vor fi mult mai afectați (VIDEO)

Publicat: 23 01. 2024, 14:59
Actualizat: 23 01. 2024, 15:00

Alina Bădic, realizatoarea emisiunii „360 de grade”, a oferit câteva sfaturi în contextul Lunii pline de pe 25 ianuarie, „o zi a cărei duritate constă în faptul că suntem într-un disconfort cu oameni cu care interacționăm”.

Alina Bădic, despre aspectele la care să fim atenți pe 25 ianuarie

„Este bine să înțelegem exact semnificația, de mult îmi doresc să vorbim puțin despre acest lucru. Ne-am obișnuit cu termenul generic de «Lună plină», «Lună nouă», fără să ne gândim că, totuși, contează foarte mult în ce context au loc o Lună nouă sau o Lună plină. Vorbind strict despre această Lună plină de pe 25 ianuarie, contează semnele pe care le ocupă Soarele și Luna atunci când are loc Luna plină, contează și aspectele cu celelalte planete”, a declarat astrologul.

„De ce este atât de relevantă această Lună plină? Pentru că Soarele, pe data de 25 ianuarie 2024, este în exil, el este în semnul Vărsătorului, deci nu este confortabil. Exilul este exact ce înseamnă exilul în viața noastră, ești exilat, nu poți să spui că te simți bine în exil. Iar Pluto, ca și guvernator de Scorpion, care este de fapt Hades, zeul întunericului și al morții, Pluto, conjunct cu Soarele, care este viața, nu poate să îi dea un confort prea mare Soarelui”, a adăugat Alina Bădic.

„Cei care se știu din naștere cu un Soare tensionat sau în detriment vor fi mult mai afectați”, spune Alina Bădic

„Este o zi a cărei duritate constă în faptul că suntem într-un disconfort cu oameni cu care interacționăm, fie noi în raport cu ei, fie ei ne pot agresa din diverse motive (…). Testul cel mai mare va fi pe data de 25, poate chiar va începe cu o zi, două înainte (…). Mare atenție cine ne sfidează pe ego! Pentru că Soarele este mult mai faultat decât Luna în acea zi, fiind conjunct cu Pluto și fiind în exil”, a explicat astrologul.

„Cei care se știu din naștere cu un Soare tensionat sau în detriment vor fi mult mai afectați decât cei care au un Soare bine aspectat. În orice caz, atenție cine vă sfidează, cine vă agresează, cine face abuz de putere față dumnevoastră, cine vrea să se impună cu tot dinadinsul. Poate fi o persoană foarte dragă dumneavoastră (…). Soluția este să observăm aceste elemente de tipul care pe care (…) și să ne gândim cum ar fi totuși mai corect din punct de vedere spiritual, să mă las dominat?”, a mai spus Alina Bădic.