Kira, fiica lui Ianis Hagi, cuplu cu fiul cânăreței Nicola. Apariție de senzație (FOTO)

Kira, fiica lui Ianis Hagi, cuplu cu fiul cânăreței Nicola. Apariție de senzație (FOTO)
Foto: @kirahagi (Instagram)

Gică Hagi (56 de ani) are cu ce să se mândrească. Fiul său, Ianis (22 de ani), care evoluează la Glasgow Rangers, este piesă de bază în echipa lui Steven Gerrard, iar Kira (25 de ani), care este actriță, a reușit deja să joace în producții de succes. Kira a bifat până acum câteva roluri remarcabile în filme, cât și în teatru.

Proiectul momentului pentru Kira Hagi este spectacolul „Martha și George”, de la Teatrul Nottara, din București. Ea o interpretează pe Martha Bibescu, celebră personalitate culturală din perioada interbelică. Legendarul fotbalist al României a investit masiv în educația copiilor săi. Kira Hagi este absolventă a New York Film Academy. De asemenea, Ianis a absolvit o școală britanică, din România.

Kira Hagi, într-un spectacol apreciat al Teatrului Nottara

Partenerul de scenă al frumoasei și talentatei actrițe va fi Johnny Alexandru, fiul cântăreței Nicola, care a reprezentat România la Eurovision, în anul 2003. Tânărul, absolvent al Conservatorului, va juca rolul prințului George Valentin Bibescu. Fiul Nicolei este cel care a compus și muzica pentru spectacol.

„Martha și George” este programat pentru sâmbătă, 25 septembrie.

„Este o piesă potrivită pentru tineri, în primul rând pentru că află detalii inedited din viața unei personalități uimitoare, a unei feminist dinainte să se fi inventat mișcarea, a unei femei care și-a iubit țara și carea încercat prin toate resursele de care dispunea să facă orice îi stătea în putință să ajute și să ridice prin cultură nivelul celor din jurul său. E un spectacol din care poți să pleci cu multe învățăminte legate de viața de cuplu”, au transmis reprezentanții Teatrului Nottara.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Kira Hagi (@kirahagi)

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Kira Hagi (@kirahagi)

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Kira Hagi (@kirahagi)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`