Katy Perry și Orlando Bloom așteaptă cu nerăbdare venirea pe lume a primului lor copil. Visul acesteia de a avea o fetiță s-a îndeplinit, iar cea mică trebuie să sosească pe lume în această vară. Ziua Internațională a Mamei a fost sărbătorită duminică în Statele Unite ale Americii. Cu acest prilej, Katy Perry a fost invitată la emisiunea emisă de ABC, Disney Family Singalong: Volume II Sunday unde a intrat în pielea mamei lui Dumbo, Mrs. Jumbo. De asemenea, a povestit și despre evoluția sarcinii și despre faptul că bebelușul a început să miște.
Katy Perry, în vârstă de 35 de ani, va deveni mamă pentru prima dată în această vară. Aceasta a menționat faptul că cea mică a început să miște. De asemenea, aceasta este mai vioaie atunci când spectacolele mamei ei sunt bune, potrivit artistei.
„Nu știu cum este să fii o mamă, deși am avut întotdeauna o atitudine maternă față de prietenii și fanii mei, dar acum știu că voi păși spre următorul nivel. Chiar am avut o lovitură. Ea lovește cu picioarele. Cea mică lovește atunci când reprezentațiile sunt bune. Deci, să le facem să fie bune, dar nu prea bune din cauză că este dureros”, i-a mărturisit cântăreața gazdei emisiunii Ryan Seacrest.
Katy Perry a interpretat-o pe mama lui Dumbo, Doamna Jumbo, iar în acest context a îmbrăcat un costum de elefant pentru a intra cât mai bine în pielea personajului.
Katy Perry a vorbit despre cum evoluează sarcina ei
Artista a publicat pe Instagram o fotografie cu ea în respectivul costum, afirmând că nu este nicio diferență între ea și mama lui Dumbo. Desigur, nu o putem lua în serios în ceea ce privește această afirmație.
Katy Perry a vorbit despre cum evoluează sarcina ei
„Mă simt puțin cam mare și foarte însărcinată”, a declarat Katy Perry pentru fanii ei în timpul unui Live pe Facebook.
Katy Perry a fost destul de privată în ceea ce privește sarcina. Aceasta și-a ținut sarcina ascunsă timp de șase luni. Fanii au aflat că artista așteaptă un copil împreună cu logodnicul ei odată cu lansarea videoclipului „Never Worn White”, pe 5 martie. Vedeta a purtat o rochie de mireasă superbă în videoclip și un buchet de flori în timp ce cânta un cântec de dragoste pentru Orlando Bloom, mângâindu-șiburtica cu ambele mâini:„Ne vezi în 60 de ani cu un arbore genealogic complet”, i-a transmis ea.
Ulterior, după apariția videoclipului, Katy Perry a confirmat sarcina pe Instagram Live, spunând că este „probabil cel mai mare secret” pe care ea „l-a ținut vreodată”.
Katy Perry și Orlando Bloom formează un cupludin anul 2016. Deși au trecut prin câteva despărțiri și de-a lungul timpul, ei s-au logodit de ziua îndrăgostiților, în 2019.
Nunta trebuia să aibă loc în această primăvară la Tokyo, Japonia, însă a fost însă amânată din cauza pandemiei de coronavirus.
Bebeluşul ce urmează să vină în familia artistei este primul pentru ea. Logodnicul ei, starul din „Stăpânul Inelelor” mai are un copil în vârstă de 9 ani, alături de Miranda Kerr.