Kate Middleton și Prințul William vor pune pauză îndatoririlor regale. Care este motivul

Publicat: 22 10. 2024, 09:32
Actualizat: 22 10. 2024, 09:33
sursă foto: Hepta

Prințul și Prințesa de Wales vor pune pauză îndatoririlor regale, pentru a petrecere mai mult timp alături de copiii lor, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis. În curând, familia va avea o scurtă vacanță.

Copiii vor intra în vacanță

Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis vor intra în vacanță la școala Lambrook, care se află în apropiere de căsuța lor din Windsor. Kate Middleton și Prințul William își vor lua, cu această ocazie, mai mult timp liber pe care să îl petreacă alături de copiii lor, conform okmagazine.ro. 

Prințul și Prințesa sunt cunoscuți pentru faptul că din când în când își iau liber de la îndatoririle regale pentru a petrece timp alături de familie. Deși William a avut mai multe angajamente săptămâna trecută, în următoarea perioadă acesta va fi mai absent, având în vedere că micuții lui nu vor mai merge la școală.

De asemenea, este puțin probabil ca Prințesa de Wales să mai aibă alte îndatoriri regale până în noiembrie, când George, Charlotte și Louis se vor întoarce la ore.

Ce vor face copiii pe timpul vacanței

Conform GB News, cei trei copii își vor petrece vacanța cu verii lor din familia Middleton, care locuiesc în apropiere. De asemenea, aceștia vor sta mai mult alături de părinții lui Kate, Mike și Carol Middleton, care sunt cunoscuți pentru faptul că petrec mult timp cu nepoții lor.

George, Charlotte și Louis sunt așteptați să sărbătorească și anul acesta Halloween-ul, alături de familia lor. Kate Middleton a fost văzută la colindat alături de copiii ei, pe vrema când locuia la Palatul Kensington din Londra. Cei mici purtau costume specifice sărbătorii, iar anul acesta familia ar putea să repete tradiția.