Karmen, fiica lui Adrian Minune, a anunțat despărțirea de Bogdan Căplescu: „De ceva timp, eu și soțul meu am decis să mergem pe drumuri separate. Am ajuns la concluzia că …”

Publicat: 02 09. 2024, 18:54
Sursa Foto: Instagram/ @karmen

Karmen Simionescu, fiica lui Adrian Minune, a anunțat pe Instagram că ea și soțul ei, Bogdan Căplescu, au decis să meargă pe drumuri separate.

Cei doi s-au căsătorit în anul 2019, iar în același an au devenit și părinți.

„De ceva timp, eu și soțul meu am decis să mergem pe drumuri separate”

Karmen a precizat că vor avea o relație cât se poate de normală pentru că împreună o au pe fiica lor, Sofia.

„Cu siguranță nu e momentul potrivit pentru o astfel de veste, dar prefer să fiu eu cea care vă anunță lucrul ăsta (…) De ceva timp, eu și soțul meu am decis să mergem pe drumuri separate, am ajuns la concluzia că nu a fost să fie sau că nu suntem făcuți unul pentru celălalt, suntem construiți total diferit. Suntem doi oameni care s-au iubit enorm și care se vor respecta pentru tot restul vieții și vor avea o relație cât se poate de normală pentru că există Sofi în viața noastră și nu e decât un motiv de bucurie faptul că există Sofi. Aș vrea ca toți cei care ne cunosc, dar și cei care nu ne cunosc să se abțină de la comentarii.

Fetița noastră are deja 5 anișori, face parte dintr-o colectivitate, copiii vorbesc și nu aș vrea să aibă ea de suferit din cauza a ceea ce se întâmplă în presă sau a ceea ce se spune. Scopul meu și al soțului meu este ca fetița noastră să fie bine și să treacă ușor peste perioada care urmează pentru că se întâmplă schimbări în viața ei și nu e ușor pentru niciun copil care trece prin așa ceva. Sofi va face parte, în continuare, și din viața mea și din viața tatălui ei.”, a spus Karmen Simionescu pe Instagram.