Jurnalista Ioana Cosma, mai sinceră ca niciodată: „Da, am fost dată afară de la Pro TV!”. Adevărul din spatele acestei decizii

Jurnalista Ioana Cosma, mai sinceră ca niciodată: „Da, am fost dată afară de la Pro TV!”. Adevărul din spatele acestei decizii
Sursa Foto: Facebook/ Ioana Cosma

Dup 25 de ani, Ioana Cosma a părăsit trustul Pro TV, în cadrul căruia avea o emisiune sportivă pe Pro Arena. De curând, jurnalista a oferit primele explicații despre ce ce s-a întâmplat de fapt.

Ioana Cosma a rupt tăcerea după despărțirea de Pro TV

„Da, am fost dată afară! Ce e atât de complicat să accepţi că ai fost dată afară? Mi s-a spus că eu sunt prezentator şi că au tăiat emisiunea.

Dacă asta a fost decizia instituţiei, respect decizia instituţiei. La revedere, drum bun!”, a dezvăluit Ioana Cosma într-un interviu, potrivit paginademedia.ro.

„Gândeşte liber este cel mai mişto concept pe care l-am auzit vreodată. Rămân fidelă lui Gândeşte liber. Fiecare dintre noi este liber să gândim în felul nostru. Gândeşte liber a fost o construcţie. De masă. Spiritul Pro TV? Gândeşte liber. Dar nu aş mai spune acelaşi lucru azi, pentru că e schimbare de societate.

Tot ce însemn eu sunt Pro TV. M-a definit complet. M-a făcut să nu-mi fie frică. Sunt construită în acest sistem. Nu mi-e frică de muncă. Până şi frica îmi place! Mi-e nu mi-e frică să vorbesc, să spun ceva”, a mai dezvăluit jurnalista cu 30 de ani de experienţă.

Mai mult decât atât, aceasta a specificatcă nu i s-a mai oferit nicio funcție în trust, însă acum câștigă mai bine decât câștiga la Pro Tv, având diferite contracte.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră