Jojo și Paul Ipate, în vacanță după ce s-au căsătorit recent / Ce destinație au ales cei doi: „Nu îmi puteam imagina un loc mai potrivit”
Nu de mult, Jojo și Paul Ipate s-au căsătorit religios în România, după ce s-au cununat civil în Puglia. Pentru a sărbători, cei doi au ales să meargă în vacanță, în Sicilia. Jojo a povestit întreaga experiență pe care a avut-o alături de soțul ei.
Cei doi formează un cuplu de nouă ani și au împreună o fetiță, pe Zora, în vârstă de șase ani. Jojo mai are un băiat, pe Achim, în vârstă de 12 ani, dintr-o relație anterioară.
Jojo, despre vacanța în Sicilia alături de Paul Ipate
„Am ajuns în Cefalu. Frumos, autentic, aglomerat, cu străzi fermecătoare. Ne-am oprit să luăm cina pe o străduță de unde acum privim felinarele. Nu ai cum să nu fii îndrăgostit în Italia și de Italia. În orice loc am fost până acum totul te invită la romantism și iubire.
Mă bucur că ne creăm amintiri frumoase în doi. Abia așteptam să facem asta după nuntă și după toate pregătirile. E frumos tare. Cred că o să mai venim pe aici”, a povestit Jojo.
Jojo și Paul Ipate au ales Sicilia, pentru că acea zonă este liniștită și pentru că nu vedeau un alt loc mai potrivit pentru săptămâna lor de miere.
„La țară, în Sicilia. E liniște, e totul simplu, inclusiv mâncarea și ne putem auzi inimile și gândurile. Nu îmi puteam imagina un loc mai potrivit pentru săptămâna noastră de miere. Îmi place să descopăr locuri inedite și de aceea am ales să venim aici.
Am luat cina și micul dejun singuri, pe o terasă, de unde se văd toate dealurile. Nu sunt mulți turiști aici, în inima Siciliei. Majoritatea preferă locurile cunoscute și plajele. Mi-am propus și eu să le vizităm, însă mi-am dorit să stau acolo unde bate inima Siciliei, unde totul e simplu și autentic”, a mai declarat Jojo, scrie libertatea.ro.
Vezi această postare pe InstagramO postare distribuită de CATALINA GRAMA IPATE (@catalinagramajojo)