Depp a vândut 780 de picturi prin cele 37 de galerii ale Castle Fine Art, inclusiv în Covent Garden din Londra, la câteva ore după ce a anunțat vânzarea pe Instagram.
Colecția „Friends And Heroes” înfățișează persoane care l-au inspirat, printre care Keith Richards de la Rolling Stone și actrița Elizabeth Taylor.
„Întotdeauna am folosit arta pentru a-mi exprima sentimentele”, a declarat artistul în vârstă de 59 de ani. „Picturile fac parte din viața mea, dar le-am păstrat doar pentru mine și m-am limitat. Nimeni nu ar trebui să se limiteze așa, vreodată”.
Actorul a declarat că și-a folosit arta (i-a pictat și pe Al Pacino și pe Bob Dylan), pentru a „reflecta asupra celor care contează cel mai mult pentru mine, cum ar fi familia mea, prietenii mei și oamenii pe care îi admir”.
Toate cele 780 de picturi s-au vândut în câteva ore, joi. Postarea lui Depp pe Instagram conținea un singur mesaj: „NOW AT #CASTLEFINEART” și a provocat trafic atât de mare pe site-ul galeriei încât acesta a rămas blocat o perioadă.
Galeria a descris lucrările actorului fiind undeva: „la intersecția dintre pop art și street art” și „pop art cu sentiment”.
Vânzarea are loc după ce, luna trecută, s-a încheiat procesul foarte mediatizat pe care Depp l-a intentat în SUA împotriva fostei sale soții Amber Heard.