Jean Paler a fost nevoit să fie internat de patru ori în ultimele săptămâni, iar acum se află din nou internat, de această dată într-un spital din București. Chiar dacă actorul a primit tratament medical, problemele sale de sănătate par să persiste și să nu-l lase în pace.
Într-un interviu acordat Playtech, el a dezvăluit că în afară de problemele cardiace, se confruntă și cu alte afecțiuni.
„Nu am echilibru, nu mă pot ține pe picioare. Stau câteva minute și cad, după ce fac câțiva pași simt nevoia să mă așez. Scrie și în biletul de externare că trebuie să fiu susținut de cineva, vede de mine fiica mea, dar vine și băiatul de la București”, a zis el.
Cu toate acestea, comediantul își îndreaptă toate speranțele către un medic de la Spitalul Fundeni din București, același medic care l-a tratat și în trecut.
„Pe 16 octombrie, la ora 7.00 dimineața, trebuie să ajung la București, la Spitalul Fundeni, la internare, la secția Cardiologie. Am mai fost la ei, și acum doi ani, m-au mai pus o dată pe picioare, dar n-am mai ajuns acolo pentru că nu au mai avut paturi libere.
Medicul cardiolog Răzvan Radu Ilie, care m-a mai tratat, îmi va relua toate analizele la inimă, ca să vadă ce se întâmplă, căci am fost în 4 spitale și mi-au schimbat de 4 ori tratamentul zilnic, schema de tratament. Mi-au scos, mi-au pus și m-au terminat total. El este speranța mea, m-a chemat de urgență!
Acum doi ani am făcut și o hemipareză la picioare și la mâini, nu puteam ține nici măcar o cană cu ceai. Am făcut, atunci, tot la Fundeni, tratament cu imunoglobuline, a fost foarte bun. După ce mi-au făcut o examinare, au găsit că vârfurile, mugurii terminațiilor nervoase ale picioarelor, sunt mâncate de diabet, s-au distrus, nu mai au contacte, de aceea intervenise acea hemipareză. Este o boală fără leac.
La Spitalul Militar au găsit că mi s-a agravat boala, dar mi-au zis să mă duc tot la Fundeni, deși și ei au o secție de Neurologie foarte bună. Boala poate avansa și s-ar putea să nu mai pot merge. La Fundeni vor încerca să mă pună din nou pe picioare, ca acum doi ani, doamna doctor neurolog Drăghici și echipa ei!”, a mai zis el pentru Playtech, citat de Avantaje.ro.