Jean Constantin se lasă de școală pentru a munci în port și ajunge cel mai bun actor de comedie
Jean Constantin e considerat un geniu al teatrului, deși nu avea studii. A plecat de jos ca lucrător în port, iar mai apoi a ajuns unul dintre cei mai buni actori români. Astăzi se împlinesc 96 de ani de la nașterea unei legende. Da! Ați ghicit! Este vorba despre Jean Constantin.
Mulți îl știu drept „Ismail mâncam, cu polonicul dădeam”, însă el a fost considerat un maestru al teatrului românesc. Indiferent de cum l-a considerat lumea, actorul a rămas în memoria noastră drept unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români de comedie. Datorită celebrității a avut roluri în filme, dar și la teatru.
Jean Constantin s-a născut într-o localitate cu rezonanță balneo-turistică, Techirghiol, la 21 august 1927. Provine dintr-o familie numeroasă, cu 5 fete și 4 băieți. Era vorba de o familie mixtă – mama fiind grecoaică, iar tatăl, albanez. Poate de aici irezistibilul său farmec.
La vârsta fragedă de 16 ani Jean Constantin a luat decizia de a renunța la școală şi de a se angaja. El își dorea mult să lucreze în port, deoarece credea că așa va putea să se îmbarce pe vas, însă a ajuns să lucreze pe șantier. Pe șantier a muncit din greu, ca hamal, dar tot în acest loc a pus și prima cărămidă în cariera sa.
Ce studii a avut Jean Constantin, pe newsweek.ro.