Andreea Marin, cunoscuta vedetă de televiziune, se află într-o relație cu Adrian Brâncoveanu. Acesta a fost numit în funcția de consul general, șef al Consulatului General al României la Haifa acum o lună.
Adrian Brâncoveanu a fost nevoit să se deplaseze în grabă la Tel Aviv ca urmare a izbucnirii conflictului, cu scopul de a-și îndeplini responsabilitățile în ceea ce privește gestionarea crizei.
„Precum știți, situația de criză a necesitat rezolvări eficiente și rapide pentru românii, pelerinii aflați în Israel, așa că pe toată perioada necesară el s-a aflat la dispoziția lor. Era importantă evacuarea oamenilor de acolo, aveau nevoie de ajutor, bineînțeles, să ajungă în siguranță și cât mai repede înapoi în România”, a spus Andreea Marin, în cadrul unui interviu pentru Viva, scrie Ziare.com.