Oana Roman s-a asigurat că fiica ei primește o educație atent aleasă și este mereu atentă la acțiunile ei. Isa s-a dovedit a fi la fel de sensibilă ca mama ei, astfel că celebritatea a împărtășit anual cu fanii săi din mediul online activitățile micuței.
Cu două săptămâni în urmă, Oana Roman a anunțat pe Instagram că Isa, fiica sa, va vinde tablouri pictate chiar de ea, pentru a susține un act caritabil. Banii strânși vor fi folosiți pentru a cumpăra încălțăminte pentru copiii nevoiași dintr-un sat în care ea trimite ajutoare de fiecare dată, scrie Wowbiz.ro.
„Mai țineți minte că de Sf. Maria Isa și-a vândut tablourile? Ei bine cu banii câștigați azi am venit să cumpărăm încălțări pentru copiii de la țară, dintr-un sat unde Isa trimite de ani de zile ajutoare. Avem lista și azi facem cumpărăturile”, a povestit Oana Roman pe Instagram.