Irina Columbeanu a revenit pentru o scurtă perioadă în România pentru a-și revedea tatăl, pe Irinel Columbeanu. De șase ani, ea locuiește în Statele Unite împreună cu mama sa, Monica Gabor. Irina merge la școală în Malibu, dar nu vrea să facă facultatea în SUA, ci în Elveția. Și vrea să ajungă neurochirurg!
Irina Columbeanu a mers la Liceul Francez „Anna de Noailles” din București, iar când s-a mutat în SUA cu mama sa a fost înscrisă la Malibu High School (MHS). Ea s-a integrat ușor în mediul școlar de acolo și s-a și angajat: lucrează la un restaurant cu specific italian și câștigă niște bani. O parte din ei îi trimite tatălui său, în România.
„Vreau să merg la o școală, probabil în Elveția, de medicină. Și da, sunt foarte pasionată de acest subiect și îmi place foarte mult știința, nu prea mult matematica, dar încerc. Vorbesc trei limbi străine, engleză, română și franceză”, a explicat Irina Columbeanu în emisiunea online „Fiță cu Adiță”, potrivit Libertatea.
În același interviu, adolescenta și-a exprimat recunoștința față de tatăl ei: „Sunt recunoscătoare că am putut să am ocazia să mă mut în America, dar sunt și foarte recunoscătoare că am putut să mă întorc în România și să îmi văd tatăl și țara. Nu aș fi unde sunt acum fără tatăl meu, care a sacrificat enorm de mult pentru mine și sunt extrem de recunoscătoare și mulțumesc! Știu prin câte ai trecut pentru mine și pentru familia noastră! El este generos, este foarte amuzant și foarte înțelept”.
Irinel Columbeanu a fost și el deosebit de emoționat: „Cel mai frumos și fericit moment din această vară. O iubesc foarte mult pe Irina și îi urez bine ai venit în țara ta natală”.