Cannes și Disney au confirmat vestea anunțată anterior că „Indiana Jones și Cadranul Destinului” va avea premiera mondială în sudul Franței pe 18 mai.
Filmul – ultimul din franciza cu Harrison Ford în rol principal și regizat de James Mangold – va avea apoi premiera în cinematografe pe 30 iunie.
Așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Tom Cruse în 2022, înainte de proiecția filmului „Top Gun: Maverick”, festivalul va aduce, de asemenea, un omagiu lui Ford și carierei sale.
„În 1995, am fost onorat să vin la Cannes cu primul meu film”, a declarat Mangold. „Douăzeci și opt de ani mai târziu, sunt mândru să mă întorc cu un film și mai spectaculos. Eu și colaboratorii mei legendari suntem foarte entuziasmați să împărtășim cu voi o nouă și ultimă aventură Indiana Jones!”
Alături de Ford în rolul legendarului arheolog, în cel de-al cincilea film Indiana Jones mai joacă Phoebe Waller-Bridge, Antonio Banderas, John Rhys-Davies, Toby Jones, Boyd Holbrook, Ethann Isidore și Mads Mikkelsen.
Filmul este produs de Kathleen Kennedy, Frank Marshall și Simon Emanuel, iar Steven Spielberg și George Lucas sunt producători executivi. John Williams, care a compus coloana sonoră pentru fiecare aventură a lui Indy de la originalul „Raiders of the Lost Ark” din 1981, a compus din nou coloana sonoră.