Ilinca Vandici știe clar ce își dorește de la următorul iubit. Cum trebuie să fie un bărbat ca să o cucerească: „Lista poate continua!”

Ilinca Vandici știe clar ce își dorește de la următorul iubit. Cum trebuie să fie un bărbat ca să o cucerească: „Lista poate continua!”
Sursa Foto: Instagram/@ilinca.vandicioficial

Ilinca Vandici este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de la Kanal D, întrucât este gazda competiției de modă „Bravo, ai stil!” de mulți ani. Fiind o persoană tare îndrăgită și plăcută publicului, aceasta a reușit să-și creeze o comunitate de aproape un milion de urmăritori pe Instagram.

Vedeta trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional, ținând cont că nu de mult a decis să despartă de Andrei Neacșu, tatăl copilului său.

Ce caută Ilinca Vandici la următorul partener

Ilinca Vandici este o femeie puternică, așa cum a demonstrat mereu, indiferent de situațiile și momentele în care a fost pusă de-a lungul vieții. Vedeta pare că a trecut peste divorțul de Andrei Neacșu, iar cu speranță în iubire se pregătește să se îndrăgostească din nou.

După separarea de fostul soț, prezentatoarea vorbește despre calitățile pe care ar trebui să le aibă viitorul partener.

„Ar trebui să fie un bărbat matur, evoluat spiritual. Ar trebui să fie un bărbat care are copilul interior vindecat, ar trebui să fie un bărbat aflat într-o continuă dezvoltare, informare și creștere. Ar trebui să fie un om pe care să îl admir, de la care să am lucruri de învățat, care să mă susțină în tot ceea ce înseamnă cariera, care să mă înțeleagă, care să mă iubească necondiționat. Și lista poate continua!”, a declarat aceasta pentru ego.ro.

Mai mult decât atât, Ilinca Vandici a ținut să precizeze că se regăsește în ceea ce își dorește de la oamenii din viața ei.

„În toate lucrurile pe care mi le doresc de la oamenii care sunt lângă mine, nu neapărat de la un bărbat, mă regăsesc eu! Am pornit, cumva, de la mine pentru criteriile acestea pe care le am pentru ei. M-am uitat la mine, m-am gândit la mine, am pus pe listă cum sunt eu. Am zis: „OK, înseamnă că și oamenii din jurul meu ar trebui să fie pe aceeași frecvență și vibrație cu mine!” Atunci, de asta și am atât de multe cerințe”, a mai spus vedeta pentru sursa menționată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`