Gigi Hadid a fost arestată într-un aeroport, după ce oficialii au găsit droguri în bagajul ei / Modelul mergea într-o vacanță pe Insulele Cayman

Gigi Hadid a fost arestată într-un aeroport, după ce oficialii au găsit droguri în bagajul ei / Modelul mergea într-o vacanță pe Insulele Cayman
Sursa foto: Shutterstock

Gigi Hadid a fost arestată în Insulele Cayman și eliberată la scurt timp pe cauțiune, după ce a fost prinsă în posesia de marijuana, în aeroport, potrivit tmz.com.

Gigi Hadid, arestată, după ce oficialii au găsit marijuana în posesia acesteia

Gigi Hadid mergea, în data de 10 iulie, într-o vacanță cu o prietenă pe Insulele Cayman. La scurt timp după ce au ajuns pe Aeroportul Internațional Owen Roberts cu un avion privat, oficialii ar fi găsit în bagajul modelului cannabis și ustensile pentru consumul drogului.

Atât modelul cât și prietena ei au fost arestate sub suspiciunea de import de cannabis. Acestea au fost duse în arest, apoi eliberate pe cauțiune, potrivit E! News.

Modelul și prietena sa au fost amendate cu 1.000 de dolari

După două zile, pe 12 iulie, Gigi Hadid și prietena ei au avut o înfățișare la tribunal, unde au pledat vinovate și au fost amendate cu 1.000 de dolari.

„Gigi călătorea cu marijuana cumpărată legal din NYC cu licență medicală. De asemenea, este legal pentru uz medical în Grand Cayman din 2017. Dosarul ei rămâne clar și s-a bucurat de restul timpului petrecut pe insulă”, a declarat un reprezentant al modelului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`