Gheorghe Gheorghiu, despre viața dură din America: „Nu mai e de mult visul american”

Gheorghe Gheorghiu, despre viața dură din America: „Nu mai e de mult visul american”
Sursa: Facebook. Gheorghe Gheorghiu

Gheorghe Gheorghiu, deși locuiește în Statele Unite de mai mulți ani, nu a sărbătorit Ziua Americii acolo. În schimb, el aduce bucurie românilor cu spectacole în toată țara. În timpul verii, el va fi în România și va avea numeroase evenimente, atât în zonele de pe litoral, cât și în alte părți ale țării. Gheorghe Gheorghiu va străbate kilometri întregi pentru a bucura sufletele celor care îi iubesc muzica, de la Băile Felix până în Constanța.

Opinia lui Gheorghe Gheorghiu: „Visul american nu mai este ceea ce a fost”

Într-un interviu acordat pentru Fanatik, Gheorghe Gheorghiu a exprimat opinia că conceptul de vis american” nu este atât de real pe cât s-ar putea crede, cel puțin în cazul unei persoane în vârstă. Cu toate acestea, artistul a menționat că există, totuși, aspecte pozitive din care oamenii se pot bucura acolo.

Artistul a împărtășit o serie de amănunte despre prima sa experiență în America, care a avut loc acum peste 30 de ani. El a afirmat că, dacă există într-adevăr un vis american, acesta aparține tinerilor care pot să se adapteze și să se acomodeze cu diferențele culturale semnificative. Într-un mesaj adresat celor care au sărbătorit Ziua Americii, artistul a dorit să sublinieze importanța deschiderii față de nou și a învățării din experiențele cu totul diferite.

„Visul meu american a rămas acolo, căci eu sunt în România vara, am contracte la mare, am spectacole. Le transmit tuturor prietenilor să aibă o sărbătoare frumoasă, să fie sănătoși.  Nu mai e de mult visul american. America nu mai e ce a fost. America e frumoasă, dar să te duci acolo la 16-18 ani și să începi să faci ceva. Eu m-am născut aici, aici am amintirile, aici mi-am creat cariera. E greu să te dezrădăcinezi și să te muți pe un alt continent, mai ales la o vârstă înaintată, că nu mai sunt la 18 ani eu. Oricum, nu mai e ce a fost din toate punctele de vedere”, a declarat Gheorghe Gheorghiu.

Experiența în America – o altă lume

Primul contact cu America a fost cu totul magic, susținând că oamenii sperau că în acea țară lucrurile sunt mai bune. „Când m-am dus eu, chiar era un vis. Oricine își dorea să nu moară înainte să vadă America. Era ok acum 30 de ani când am fost eu în America. Era altă viață, altă lume, altă Americă. Oricum, vreau să punctez faptul că în America încă sistemul te ajută și dacă vrei să muncești, poți să muncești. Te ajută sistemul foarte tare, nu vin șapte mii de controale peste tine zilnic, cu pliculețele, cu alea, hai să închidem ochiul, hai să fie bine pentru toată lumea să mănânce toți… Acolo nu e așa. Acolo te-ai nenorocit dacă vrei să dai o șpagă sau ceva, te duci direct la pușcărie”, a completat Gheorghe Gheorghiu.

Artistul a dezvăluit că este extrem de ocupat în această vară și că a străbătut întreaga țară în ultimele zile pentru a-și susține evenimentele.

„Sunt la mare, apoi plec la Brașov, am spectacole. Alaltăieri am avut la Băile Felix. Am făcut în două zile 2.000 de kilometri. Merg la Bran, iar la noapte ajung înapoi. Mâine avem spectacole pe plajă, facem zumba, tot felul de jocuri, concursuri. Stau până la sfârșitul verii. În toamnă mă întorc. Pe 4 octombrie am bilet de întoarcere în America”, a mai declarat Gheorghe Gheorghiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`