Gerard Depardieu ar fi fost văzut de actriţa franceză Anouk Grinberg când agresa femei

Publicat: 12 10. 2023, 12:24
sursă foto: captură YT

Actriţa franceză Anouk Grinberg a dat asigurări într-un interviu pentru revista Elle care va fi publicat joi că „toţi cei care au lucrat cu Depardieu ştiu că acesta agresează femeile”, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Anouk Grinberg susţine că toţi cei care au lucrat cu Depardieu ştiau că agresează femeile

Actriţa, în vârstă de 60 de ani, care critică o „tăcere asurzitoare” a mediului cinematografic, susţine că „toţi cei care au lucrat cu Depardieu ştiu că agresează femeile”, afirmând că l-a văzut pe actor făcând acest lucru în anii ’90.

Fostă prietenă a regizorului Bertrand Blier, apropiat al lui Gérard Depardieu, Anouk Grinberg intenţionează să o susţină pe actriţa Charlotte Arnould, pe care o cunoaşte bine şi care a denunţat două violuri în casa vedetei din Paris, la sfârşitul lunii august 2018.

Depardieu a fost inculpat în 2020 pentru „violuri” şi „agresiuni sexuale” în cadrul acestei anchete. El este acuzat pe baza mărturiilor a 13 femei care îl denunţă pentru violenţe sexuale şi care au fost publicate în aprilie de site-ul de informare Mediapart.

La începutul lunii octombrie, Gerard Depardieu a ripostat publicând o scrisoare deschisă în care neagă faptele de care este acuzat, denunţând un „linşaj” orchestrat de „instanţa mediatică”. El a susţinut că nu este „nici violator, nici prădător”. „Niciodată, niciodată nu am abuzat o femeie”, a scris el.