Gânduri negre pentru Florin Piersic, de Crăciun. Marele actor a făcut anunțul cu ochii în lacrimi: „Vă rog să nu tăiați la montaj!”

Gânduri negre pentru Florin Piersic, de Crăciun. Marele actor a făcut anunțul cu ochii în lacrimi: „Vă rog să nu tăiați la montaj!
Florin Piersic / Foto: Hepta

Criza COVID-19 și restricțiile impuse au determinat gânduri negre pentru Florin Piersic. Marele actor se gândește la moarte. Artistul în vârstă de 85 de ani a cerut ca cel mai emoționant fragment din interviul cu Dan Negru să nu fie tăiat la montaj.

„Vă rog, nu tăiaţi la montaj chiar tot din ce am povestit. Ştii de ce? Nu o să-ţi placă ce îţi spun.

Pentru că nu cred că o să mai am timp să mă întâlnesc cu dumnealor, pentru că orice om, la o vârstă, se gândeşte şi ce urmează”, a declarat Florin Piersic în interviul realizat pentru Noaptea de Ajun, de la Antena 3 TV.

Momentul din carieră care l-a marcat profund pe Florin Piersic

În cadrul aceluiași interviu, Florin Piersic a povestit un moment care l-a încântat și emoționat în egală măsură. Actorul român a fost primit cu mult entuziasm de străini, la Londra. Timp de ore întregi au stat fanii lui Piersic din Marea Britanie la povești, poze și autografe cu îndrăgitul artist.

„S-a întâmplat la Londra, după un spectacol. Şi când am ieşit, 70 de oameni erau în faţa mea, după care sute de oameni ziceau că nu au putut să intre la spectacol.

Le-am spus că aranjăm şi am stat după spectacol vreo trei ore în care fiecare venea să le scriu, să ne fotografiem, a fost minunat. Dar cel mai grozav lucru este faptul că erau străini.

Dintre care unul s-a apropiat, credea că sunt ceva vedetă de la Hollywood şi a vrut poză, m-a luat în braţe, am făcut poză. Ăsta a fost momentul pe care nu o să-l uit niciodată”, a mai povestit Florin Piersic

Urmăriți B1TV.ro și pe
`