Fosta iubită a lui Cătălin Scărlătescu a fost cerută de soție după prima noapte petrecută împreună cu actualul iubit: ”Stăteam goală, iar el îmi făcea masaj 5 ore”
Maria Andria, fosta iubită a lui Cătălin Scărlătescu, a povestit cum și-a cunoscut sufletul pereche, în urmă cu doi ani. Povestea pare desprinsă din filme: se știau de ani buni, el venea să-i facă masaj zi de zi acasă, apoi a dispărut subit din viața artistei. Dar a revenit direct cu inelul de logodnă.
Matteo avea grijă de ea, fără să ceară nimic în schimb
Maria Andria a trecut prin multe la viața sa: părinții ei s-au despărțit încă de când ea era doar un copil, tatăl ei a decedat, apoi a fost prinsă timp de cinci ani într-o relație toxică în care fostul o agresa și o amenința cu moartea. Ba chiar a atârnat-o și de la balcon și a lăsat-o dezbrăcată pe munte din cauza geloziei.
Din fericire, calvarul s-a oprit, iar acum fosta iubită a lui Cătălin Scărlătescu are parte de o relație sănătoasă, alături de Matteo, logodnicul său.
Cei doi se știau de ani buni, încă de când Maria avea 23 de ani, iar Matteo întotdeauna s-a comportat frumos cu artista, după cum chiar aceasta își amintește.
”El venea la mine acasă, dar nu făceam absolut nimic cu el. Stăteam goală, iar el îmi făcea masaj 5 ore. Venea, făcea masaj și pleca. Nu făcea niciun gest, nici măcar să mă pupe. Începusem să cred că nu e ok! Iarna el îmi aducea butelii cu gaz. Le căra din Limassol și mi le aduce în apartament”, spune fosta iubită a lui Cătălin Scărlătescu, într-un interviu pentru CanCan.