După ce a mărturisit vineri că a fost testată poitiv cu COVID-19, celebra prezentatoare a emisiunii Te cunoc de undeva, Alina Pușcaș, a transmis un mesaj fanilor prin intermediul căruia le mulțumește și le dă asigurări că se află în siguranță. În prezent, vedetamse află internată la sptalul militar mobil, instalat în curtea Institutului „Ana Aslan”, din Otopeni.
„Vă mulțumesc foarte mult pentru msajele voastre și vreau să vă liniștesc. Da, foarte bine, aleluia, felicitări, ar trebui să mă felicitați că sunt pozitivă și asimptomatică. Sunt într-o situație extraordinar de bună. Eu nu fac decât să aștept negativizarea și atât. Nu am nici un fel de tratament, nu am ce să tratez, practic”, a declarat vedeta, potrivit spynews.ro.
Filmările emisiunii „Te cunosc de undeva” de pe Antena 1 au fost sistate momentan, până ce perioada de carantinare și vindecare a vedetelor infectate se va termina.
Amintim faptul că Alina Pușcașa făcut o declarație pentrurevista Elle.ro,în care aconfirmat că este infectată cu COVID-19.
Alina se simte bine din punct de vedere fizic, dar și psihic, pentru că este aproape de natură.
„Eu sunt într-un cort, într-un cort militar foarte comod, nimic de zis, la 3 metri de ușa cortului, unde se vede pădurea, ciripesc păsărelele, este liniște, este frumos, sunt optimistă. După cum se vede, sunt și eu pozitivă ca atitudine, nu numai ca rezultat.Nu am tușit o dată, nu am avut febră, nu am avut dureri de cap, nu am avut dureri musculare. M-am simțit perfect…”,a spus vedeta pentru sursa citată.
Alina Pușcaș era exclusă de la testare, pentru că nuparticipat la filmări în perioada critică de transmitere a virusului, totuși a decis să facă testul. Deși trecuse12 zile de când se întâlnise cu colegii, Alina a contractat virusul. Chiar dacă era îngrijorată pentru cei trei copii mici ai săi, vestea cea bună este însă că este singura din familie care s-a îmbolnăvit.