Florin Piersic a scris „cartea fără SFÂRȘIT”: Sute de povești ale oamenilor pe care actorul i-a cunoscut și pe lângă care spune că a stat cu „urechea ciulită”
Florin Piersic a mărturisit, într-un interviu, cum a pus pe hârtie încheierea cărții sale fără a scrie „sfârșit”, dar și care a fost motivul acestei decizii.
Sfârșit fără sfârșit în cartea lui Florin Piersic
„În ultimele patru pagini, într-o dimineață, cu 24 de ore înainte de a intra cartea în tipar, am spus două lucruri. Unul, că vreau să concluzionez tot, nu știu dacă sună bine, să adun tot ce am spus în carte în câteva rânduri care erau 3-4 pagini și să nu mai scriu „sfârșit”. Să scriu sfârșit fără sfârșit.
Adică m-am gândit… de ce să scriu sfârșit? Că nu vreau să mă sfârșesc niciodată. E greu să vă exprim semnificația acestui «nu cuvânt», acestei chestii – sfârșit. La mine e sfârșit fără sfârșit”, a spus maestrul, pentru Gândul.
Nu ascunde că a avut probleme cu volumul de pagini: „Cartea era amplă și a fost nevoie s-o micșorez”
Florin Piersic a explicat și de unde s-a inspirat pentru acesta.
„Perioada în care am scris a fost plăcută. Fiind antrenat în prietenia pe care o port atâtor oameni, vorbesc de prietenia pe care o ofer eu lor, nu cei care-mi oferă prietenia lor mie. Deci să deosebim puțin.
Eu ascultându-i, îi ascult pe cei din jur și pe oricine vrea să vorbească cu mine. Vrei să-ți spun adevărul? Cartea era amplă și a fost nevoie s-o micșorez pentru că mă gândeam: «cine citește o carte așa de groasă? E bine s-o scurtez».
Deci din sutele de povești, de întâmplări, de oameni pe care i-am cunoscut și cu care am stat de vorbă, oameni pe care nu i-am cunoscut atât de bine, dar am fost în preajma lor și am fost cu urechea ciulită să văd ce spun, cum spun.
Ori asta am vrut să spun. Toate astea s-au adunat la mine și atunci mie mi-a fost ușor să mă așez într-un balcon, la o masă, și să scriu și am spus: vreau să fie ca o poveste, de aceea i-am spus asa, «Viața e o poveste».